România a votat

Alegerile europarlamentare s-au încheiat. Surpriza acestor alegeri a constituit-o Mircea Diaconu, care a obţinut voturi cât Partidul Mişcarea Populară, al lui Băsescu şi al Elenei Udrea. Mircea Diaconu, se ştie, este europarlamentar. USD-ul a obţinut o victorie zdrobitoare, învingându-şi de departe adversarii. PNL-ul, cu un rezultat de 15 la sută, rezultat dezastruos, pe care Antonescu şi-l asumă. Drept urmare, a hotărât să demisioneze din funcţia de conducere a PNL-ului. Încă din dimineaţa zilei de luni s-au produs în PNL mişcări surprinzătoare. Klaus Iohannis, prim-vicepreşedinte al partidului, şi-a dat demisia. În special pentru rezultatele proaste ale PNL în municipiul Sibiu. Cine va fi noul preşedinte? Ar fi putut fi Călin Popescu Tăriceanu, dacă nu i s-ar fi arătat, cu eleganţă, uşa. Cel puţin aşa susţinea Antonescu. Mai ales că Popescu Tăriceanu era pro USL, a cărui refacere a fost anunţată de Victor Ponta încă din seara de duminică, invitându-i pe liberali să vină la guvernare. Tot ieri a fost discutată şi moţiunea de cenzură depusă de PNL. O moţiune fără şanse, mai ales după rezultatul obţinut la alegerile europarlamentare. Ce au realizat celelalte partide? PDL a obţinut un scor foarte jos, de doar 12 la sută din voturi. UDMR-ul, mai mult decât partidul Elenei Udrea, respectiv 7 la sută faţă de 6 la sută al PMP-ului. În schimb, USD, la redistribuire, 46 la sută. Una peste alta, observăm că votul din 25 mai a fost un vot contra Băsescu. Acesta nu mai contează acum în România, ca preşedinte. I s-a dat un alt vot negativ după suspendare şi ar cam trebui să-i intre în cap chestia asta şi să ne mai lase în pace. Destul şi-a bătut joc de români timp de zece ani de zile. E momentul să se ducă. Huiduielile şi scuipăturile din zilele trecute ar trebui să-i dea de gândit. Dacă o avea cu ce să gândească. Dar Băsescu şi  Antonescu au mai demisionat de câteva ori până acum, păcat că au uitat de fiecare dată. Singura soluţie e cea propusă de Ponta. Băsescu să fie scos cu mascaţii sau cu psihiatrii de la Cotroceni. Pentru Antonescu ajung câţiva jandarmi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/