Rock la Mureș și Druckeria, forțe unite pentru cultură și sport

festivalul rock la mures
casa alex online 28 febr 2025 (2)

Două dintre simbolurile Banatului, festivalul Rock la Mureș și Druckeria, și-au unit forțele într-un parteneriat unic în România pentru promovarea culturii și a sportului.

Organizatorii festivalului Rock la Mureș și membrii Druckeria au legat o colaborare care are ca scop principal crearea unor punți reale care să readucă comunitatea locală și tinerii către adevăratele valori și simboluri bănățene.

„Un efort prin care se încearcă și o reînnodare, prin cultură și sport, a legăturilor între valorile spirituale și brandurile locale, creându-se astfel un habitat sănătos care să se poată autosusțină și crește în mod organic, prin resurse umane și materiale existente la nivel local. Sunt așteptați, astfel, toți factorii locali care simt la fel și care dispun de resurse, să se alăture acestui parteneriat și să susțină aceste două simboluri locale, cât și a altora, care au contribuit la construirea identității acestei zone”, transmit cele două părți.

Cu o tradiție de peste 20 de ani, începută în anul 2002, Rock la Mureș, primul festival open air din județul Timiș, și Druckeria, adică magia din tribune care face ca un alt simbol al Banatului, unul uriaș, Poli Timișoara, să rămână în prim-planul sportului românesc, își doresc să reaprindă, mai ales în rândul tinerilor, pasiunea pentru cultură și sport.

express dri startup cs (1000 x 200 px) v3

Anul acesta, Rock la Mureș se pregătește de cea de-a XIII-a ediție, un nou meci pe teren propriu, la Periam Port, ce va avea loc în perioada 11 – 12 iulie, o partidă grea, dar frumoasă, pe care organizatorii o dispută pentru a ține la suprafață un festival cu o atmosferă unică în România, o atmosferă ca în zi de meci, cu multă emoție, cu vibrații profunde, pasiune cât cuprinde și tovarășii adevărate.

Show cu fumigene a suporterilor Druckeria

Show cu fumigene a suporterilor Druckeria

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/