Rocadă la Transal Urbis. PSD preia conducerea, chiar și cu Chimigeriu în concediu

Consiliul de Administrație de la Transal Urbis, majoritar PSD, a găsit soluția înlăturării managerului Ovidiu Chimigeriu, chiar dacă acesta se află în concediu medical. Se schimbă organigrama, se înființează funcția de director adjunct și atribuțiile directorului vor fi preluate de directorul adjunct, în persoana lui Mihai Minea.

Potrivit liderului grupului PSD din Consiliul Local, Florin Bogdea (foto), membru în Consiliul de Administrație la SC Transal Urbis, în 20 martie se va întruni AGA pentru schimbarea organigramei.


„În primul rând se va înființa postul de director adjunct, care va fi ocupat de Mihai Minea șeful Serviciului de colectare gunoi, iar acel post se va desființa. În acest fel, dl. Minea va putea să preia atribuțiile de conducere ale societății cât timp directorul Ovidiu Chimigeriu rămâne în concediu medical. Apoi se va desființa postul de director economic, iar pentru d-na Ionela Călțun, care va rămâne fără post, se va înființa încă un post de contabil. De asemenea, postul care deja există în organigramă de șef birou contabilitate va fi scos la concurs”, ne-a precizat Florin Bogdea.

Reamintim că toate acestea sunt posibile după ce consilierii locali PSD au preluat majoritatea în Consiliul de Administrație la SC Transal Urbis SRL, societate de salubritate și transport local în care Consiliul Local este membru fondator. Liberalii au pierdut majoritatea după ce colegii consilieri Ioan Pop și Toma Tămășilă au votat propunerile opoziției.

Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, a declarat pentru Express de Banat că toate aceste șicane politice au venit după ce consilierul Toma Tămășilă, întâmplător și cumnatul său, a fost forțat de conducerea liberală din Caransebeș să renunțe la funcția de membru în Consiliul de Administrație de la SC Gugulania Land, pentru a putea fi înlocuit actualul director cu Nicolae Șelner, fără ca el să fie de acord cu această schimbare, demonstrând astfel că nu există o cheie de control a primarului Borcean din partea lui Marcel Vela.

„Totul s-a întâmplat pe fondul frământărilor din ultima perioadă a noului președinte interimar Andrei Ungur. În opinia mea, nu cred că aceste demersuri îi aparțin”, ne-a declarat Felix Borcean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/