Robu promite trei parcări multi-nivel în trei cartiere importante ale Timișoarei

Timișoara suferă de mulți ani din pricina lipsei locurilor de parcare, iar Nicolae Robu spune că în centru nu a putut face câte a dorit, deoarece nu a avut terenuri la dispoziție. Totuși, edilul spune că a găsit locații în cartiere și trei noi parcări vor apărea în zona Pieței Dacia, pe Calea Martirilor, lângă Secția 2 de poliție, dar și în Calea Lipovei.

Aceste parcări vor fi constituite din parter și două etaje, deoarece aceasta este structura optimă din punct de vedere tehnic, spune edilul. Proiectul din zona Dacia va demara primul. „Proiectul este bătut în cuie, lucrurile sunt stabilite cu Direcția de Urbanism, Comisia de Circulație.”, a precizat Robu. De asemenea, edilul spune că și pentru zona Căii Martirilor, unde cetățenii se plâng că nu mai pot parca pe bulevardul principal, s-au găsit soluții. Edilul a găsit două locații, una dintre ele fiind un teren al Societății de Drumuri Municipale, cu intrare pe Strada Naturii.

Edilul este încrezător că va găsi, până la urmă, terenuri bune în cartiere pentru parcări multi-nivel. Liberalul a criticat și legislația din domeniu și nu este de acord cu terenurile revendicate, redobândite între blocuri. „Mi se pare o nesimțire să ceri în natură așa o restituire. Dar mi se pare o aberație să se aprobe astfel de restituiri în instanță.”, crede Nicolae Robu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/