ISU Timiș se va extinde cu două noi unități în localități din județ. Guvernul a luat notă, în ultima ședință, de preluarea terenurilor necesare în administrarea Ministerului Afacerilor Interne.
Vor exista unități de pompieri în Pișchia, Giulvăz și în Biled. Este necesar, spun pompierii, pentru că se va acoperi un raion de intervenție cu 66 de localități, două orașe, 24 de comune și 40 de sate, cu o populație de peste 100.000 de oameni. Raza de acțiunea se va întinde pe 1.300 km2.
„Totodată, subunitatea va asigura intervenţia la o serie de obiective şi instituţii care prezintă risc chimic/exploziv/incendiar și operatori economici care transportă, colectează, comercializează și/ sau procesează substanțe, deșeuri periculoase și materiale metalice reciclabile. Dintre acestea putem aminti pe cele mai importante: rampa de încărcare țiței și gazolină C.F. Biled, cu o medie lunară de 240 tone/zi țiței și două rezervoare stocare țiței de 5600 m3 , plus un rezervor de motorină de 30 m3 ; grupul industrial Șandra – Compania Expert Petroleum; – Parcul 1 Lovrin care depozitează țiței în rezervoare de 130 m3 ; depozit îngrășăminte chimice (inclusiv azotate de amoniu) pe raza comunei Pesac; -fabrici de prelucrare a lemnului”, se arată în nota trimisă Guvernului.
În Pișchia a fost găsit un teren de 6.000 de metri pătrați unde s-ar putea construi sediul, la Biled o suprafață de 5.000 de metri pătrați, iar în Giulvăz un teren de 8.000 de metri pătrați. Autoritățile locale sunt de acord să tramsfere aceste parcele MAI pentru a ridica unitățile de intervenție.
Este un întreg proces birocratic de trecut. Prima dată, consiliile locale din cele trei comune trebuie să treacă terenurile din domeniul public al localităților în cel al statului, în vederea dării în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș.