Hidrologii au emis cod galben și portocaliu și anunță că astăzi este pericol de inundații pe mai multe râuri din bazine hidrografice din sud-vestul țării.
Specialiștii Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor au prelungit și restrâns codurile hidrologice. Astfel, până joi la prânz este risc de viituri pe râuri din sud-vestul țării.
Ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte și a precipitațiilor prognozate, o avertizare cod portocaliu va afecta râuri din bazinele hidrografice: Pogăniș – sector aval confluență cu râul Tău – amonte Acumularea Cadar Duboz (județul Caraș-Severin) și Bârzava – pe sectorul aval stația hidrometrică Gătaia (sector îndiguit – județul Timiș). Acesta va fi valabil începând de miercuri până joi, la prânz.
În același interval este în vigoare și un cod galben, instituit pe anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Pogăniş, Bârzava, Moravița (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş) și Jiu (judeţele: Mehedinţi şi Dolj). De asemenea, acesta va viza și râuri din bazinele hidrografice: Timiş (judeţele: Caraş-Severin şi Timiş), Caraş, Nera (județul Caraș-Severin), Cerna (județele: Gorj şi Caraş-Severin), Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluență cu râul Desnățui (judeţele: Dolj, Mehedinţi şi Caraş-Severin), Desnăţui (judeţele: Mehedinți şi Dolj), Jiu și Motru (județele: Gorj şi Mehedinţi), joi, între orele 6.00 și 12.00.
În următoarele 24 de ore se pot înregistra scurgeri importante pe versanți, torenți şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundații locale şi creșteri de debite și niveluri, existând probabilitatea depășirii cotelor de apărare.
Vesna Anculia Simici a revenit în țară după opt ani petrecuți în Germania. Fire curioasă și foarte curajoasă și-a închipuit doar că lumea e cu mult mai mare decât...
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281