Ripensia s-a impus la scor cu Daco-Getica. Prilej pentru Pelici să certe și arbitrii, și presa

Un pansament perfect a venit pentru Ripensia duminică, atunci când adversarul a fost Daco-Getica București, o echipă cu probleme financiare și resemnată cu ideea retrogradării. Timișorenii s-au impus fără mari probleme, cu 7-2, după o perioadă în care nu au bifat tocmai rezultate grozave. Probabil și cu supărări acumulate, Pelici a găsit de cuviință să refuleze pe arbitri și presă după succesul la scor.

Gazdele au început meciul curajos, cu atacantul Albert Voinea în prim-plan, dar primul gol l-au marcat oaspeții. În minutul 12, după un corner, Gabriel Răducan a marcat cu capul, în ciuda opoziției lui Dobre. Au urmat ocazii ale roș-galbenilor finalizate de Popovici și Neagu, pentru ca în minutul 27, să vină egalarea. Portarul Gurău a ieșit hazardat la o fază fixă, iar Voinea a venit și a marcat singur, cu poarta goală. Peste două minute, a fost rândul reșițeanului Chera să înscrie, cu un voleu. Până la pauză, Popovici și Chera pentru gazde, respectiv Stănescu pentru oaspeți, au avut ocazii, dar la vestiare s-a intrat cu 2-1.

Golurile au continuat în repriza a doua. În minutul 52, Apro a marcat, după o centrare primită în careu. Tot el a înscris în minutul 69, așa cum a mai făcut-o, direct din lovitură liberă. Chera a continuat să fie activ și după un șut în bara transversală, a marcat din nou pentru 5-1, în minutul 75, după o pasă venită de la Fotescu. Pentru timișoreni a mai înscris de două ori Albert Voinea, în minutele 78 și 80, din pasele lui Toma, respectiv Chera. Daco-Getica s-a mai putut consola cu un gol frumos marcat în prelungiri, de către Gabriel Socaci.

Ripensia Timișoara: Şt. Dobre – C. Lungu, Tînc (T. Călin 70′), Apro (cpt.), C. Toma – Al. Popovici (Monea 65′), Al. Neagu, Burdeţ, Chera – Golda (M. Fotescu 58′), Alb. Voinea

Daco-Getica București: Gurău – R. Zamfir (Negoescu 46′), Jica, Rz. Prodan, Voineag – Mih. Stancu, Raph, Stănescu (cpt.) -Obreja (Socaci 40′), M. Mihai, Rob. Neacşu – Gab. Răducan

Pelici a spus că speră ca fanii să ierte cu acest succes rușinea din meciul cu Mioveni. „Spectacol în sensul bun pentru noi. Că spectacol a fost şi mai repede, că am luat gol şi golul înseamnă spectacol. Dar pentru spectatorii neutri sau eventual cei care ţineau cu Daco-Getica. Cred că a fost un meci frumos, multe goluri, multe ocazii. Eram conştienţi de importanţa celor trei puncte. Erau vitale pentru noi. Îmi felicit băieţii, că au înţeles importanţa acestui joc. Au şi înscris de data asta, chiar dacă tot au mai ratat alte câteva ocazii bune de gol. Sunt nemulţumit că tot timpul plecăm de la 1-0. Aşa s-a întâmplat şi cu Snagovul, aşa s-a întâmplat şi astăzi. Din păcate, din nou, la o fază fixă, l-am scăpat din marcaj pe Răducan şi a înscris. Una peste alta s-a terminat cu bine, suntem în grafic şi ne dorim să rămânem acolo. Scorul mare îl dedicăm şi suporterilor noştri şi sperăm să ne fi cerut scuze pe această cale prin modul nostru, prin acest rezultat, pentru ruşine de etapa trecută de acasă cu Mioveniul”, a punctat Pelici.

Pelici, cam luat de val

Succesul l-a făcut pe Alex Pelici să se gândească la puncte, pe care, spune el, le-a pierdut din cauza arbitrajelor. „Ne dorim şi pe această cale fac un apel. Până acum, niciodată n-am vorbit despre asta şi îmi asum, dar cu tot riscul. Cred că ne lipsesc cel puţin şase puncte din cauza unor măsuri de arbitraj luate împotriva noastră. La Miercurea Ciuc, gol anulat şi penalty la Chera. La Cluj – eliminare la Dican, la Kay. Dacă Dican e eliminat, nu mai înscrie golul, deci e viciere de rezultat. Următoarea etapă, Kay, care trebuia eliminat şi el, înscrie la Snagov şi Clujul ia punct. Ultima etapă, la Pandurii Târgu Jiu, cel puţin două penalty-uri clare ca lumina zilei. Ne dorim doar să fim arbitraţi corect şi nu altceva. Suntem o echipă mică în formare, dar pe care cele patru puncte sau şase ne-ar fi ajutat foarte mult”, a mai precizat antrenorul.

Tehnicianul a uitat că totuși victoria a venit în fața unei echipe de copii, cu mari probleme cu banii, cu care Ripensia nu s-a confruntat niciodată și a pus „tunurile” pe presă, nemulțumit că ziariștii nu au făcut praf arbitrajele de care a avut parte echipa sa. „Şi văd prin presă tot felul de colegi care fac pe specialiştii, dar nu vorbesc despre aspectele astea, în schimb, ne critică la sânge şi ne fac prea cuvioşi, prea măriţi, prea talentaţi (n.r. – formulări neutilizate de ziarişti). Cred că ar trebui să avem un echilibru şi să ne respectăm unii pe alţii. Câtă vreme noi încercăm să ne respectăm, să dăm dovadă de respect, ne aşteptăm la acelaşi lucru”, a punctat Pelici, probabil și cu anumite frustrări acumulate după rezultatele nu tocmai grozave ale roș-galbenilor din rundele trecute. Altfel, pentru club, relația cu presa nu pare o prioritate, mai ales că de peste o lună nu mai există ofițer de presă.

Altfel, trebuie spus că pentru atacantul Albert Voinea cele 3 goluri au însemnat și primul „hattrick” din carieră, la seniori. „Nu ne așteptam să începem cu un dezavantaj de un gol. Aici se vede grupul nostru, că începe ușor-ușor să se închege un vestiar puternic. Am reușit să ne adunăm, să ne sprijinim și totul a decurs cum ne așteptam. Am reușit să trecem peste și să ne continuăm drumul, pentru că aveam foarte mare nevoie de aceste 3 puncte. Campionatul e foarte greu, dar cred că un vestiar puternic ne poate duce în primele zece. E primul meu hattrick la seniori. Am avut destul de multe duble, dar niciodată nu am reușit să dăm trei. Chiar mă bucur. E o zi specială. Vreau să dedic reușita familiei mele, dar în special fetiței mele și mă bucur să-i fac o bucurie”, a declarat bucuros Voinea.

Etapa viitoare, Ripensia are meci la București, cu Rapidul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/