Rezultat cercetare – Timișoara să redevină „cool”

cercetare industrie upt (1)

Prezentarea rezultatelor cercetării privitoare la structura economică a Timișoarei din perspectiva sectorului industrial, realizată de sociologul Norbert Petrovici, coordonatorul echipei de cercetare a programului Bright Cityscapes, inițiat de Universitatea Politehnica Timișoara în colaborare cu Faber, a prilejuit o adevărată dezbatere despre ce ar trebui făcut ca Timișoara să redevină „cool”, așa cum a fost odinioară.

Evenimentul, desfășurat miercuri, 21 iunie 2023, la Faber, a reunit reprezentanți ai mediului academic, ai mediului de afaceri, ai administrației, arhitecți, dar și reprezentanți ai societății civile, interesați de perspectivele de dezvoltare ale orașului de pe Bega.

În deschiderea evenimentului, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, a salutat inițiativa, dar și uriașa muncă depusă pentru documentarea proiectului, specificând că „e foarte interesant ce se poate face pornind de la date statistice, concrete, dar e important și modul în comunicăm aceste rezultate, iar Campusul Creativ al UPT, inițiatorul acestui demers, a venit cu modalități originale, inovative de explorare a rezultatelor cercetării.”

cercetare industrie upt (3)

Sociologul Norbert Petrovici, cercetător al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și coordonatorul echipei de cercetare a programului Bright Cityscapes, a prezentat câteva concluzii ale cercetării privitoare la structura economică a Timișoarei din perspectiva sectorului industrial.

În ciuda percepției răspândite că Timișoara și-a pierdut forța industrială de care se bucura încă de la începutul secolului 20, studiul și datele din spatele programului Bright Cityscapes ne arată o Timișoară care s-a dezvoltat exponențial în zona industrială și tehnologică în ultimii 30 de ani. Această dezvoltare are la bază mai mulți factori, printre care: trecutul industrial al Timişoarei, calitatea forţei de muncă şi proximitatea geografică față de granița de vest a țării.

Studiul a scos în evidență domeniile în care Timișoara s-a dezvoltat sau a regresat, în comparație cu alte orașe, față de media națională, atât din perspectiva istorică de oraș indutrial, cât și actuală, luând ca repere principalele momente din ultimii 30 de ani.

Prezentarea rezultatelor cercetării, care ajută la luarea deciziilor atât de către mediul economic, cât și de cel universitar sau de către administrație, privind dezvoltarea industrială, forța de muncă, planificarea urbanistică sau fundamentarea programelor de studii, a fost urmată de o dezbatere, moderată de viceprimarul Ruben Lațcău, la care au luat parte Cristian Blidariu (arhitect, decan, Facultatea de Arhitectură și Urbanism UPT), Alexander Klein (CEO, Flex România), Adrian Erimescu (CEO, Growceanu) și Cristian Tepeneu (Director Sucursală Banca Transilvania). Concluzia dezbaterii a fost că e necesară conjugarea eforturilor tuturor pentru a Timișoara să devină „cool” și să-și recapete atractivitatea de odinioară.

Dezbaterea ce a cuprins atât oportunitățile, cât și vulnerabilitățile orașului, dezvoltarea economică, planificarea urbană, atragerea capitalului, structura forței de muncă, antreprenoriatul, a mai evidențiat faptul că, pentru a-și redobândi gloria de odinioară și pentru a ține pasul în competiția cu celelalte mari orașe ale Românei, Timișoara are nevoie să-și definească o nouă identitate.

Concluziile studiului „The economy of Timișoara. Specialization or diversification”, realizat de Norbert Petrovici în cadrul proiectului Bright Cityscapes urmează fă fie puse la dispoziția tuturor celor interesați.

cercetare industrie upt (2)

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/