Asociația Trib’Art din Timișoara lansează un apel național pentru tineri compozitori cu scopul participării într-o rezidență de cercetare artistică în orașul Bergen, din Norvegia. Rezidența de cercetare artistică face parte din proiectul Eufonic Motions, aflat la prima ediție, dezvoltat în parteneriat cu Edvard Grieg Korene (Bergen, Norvegia).
Compozitorii interesați de rezidență trebuie să se angajeze la o activitate de cercetare artistică, prin care să exploreze dimensiunile universale ale luminii. Acest simbol va fi interpretat din perspectiva deschiderii și a proiecției multiculturale a spațiului european, precum și a legăturilor istorice între cele două spații – România și Norvegia, dar mai ales a legăturilor ce pot fi construite în viitor, prin colaborări solide în domeniul muzicii clasice.
Înscrierea pentru rezidența de cercetare artistică este gratuită și se va face prin completarea acestui formular: https://forms.gle/DpxgBfDuqHiBUBzN8 până vineri, 12 mai, ora 23:59. Compozitorii interesați trebuie să pună la dispoziție: un CV care să ateste experiența relevantă până în momentul de față, o scrisoare de intenție prin care să-și exprime dorința de a participa în cadrul rezidenței, interesul de a contribui la programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023, precum și metodele artistice prin care va sugera legătura dintre cele două spații și conexiunea culturală dintre acestea, alături de link-uri de YouTube / Vimeo sau alte platforme asemănătoare, prin care pot fi urmărite și audiate compozițiile de până acum.
Scopul rezidenței de cercetare artistică vizează scrierea unei lucrări de 7-10 minute, pentru un cor mixt format din: 4 soprane, 4 altiste, 4 tenori și 4 bași, care va putea fi interpretată la finalul proiectului Eufonic Motions, de către muzicieni români și norvegieni deopotrivă. Pe parcursul rezidenței, compozitorul va avea întâlniri cu muzicieni din cadrul organizației gazdă, precum și cu muzicieni activi în cadrul altor entități active în domeniul muzicii clasice și va beneficia de materiale teoretice conform nevoilor sale.
Aceste întâlniri vor avea rolul de a explora potențialul de colaborare, precum și elementele culturale specifice muzicii clasice din fiecare dintre cele două spații (Filarmonica Banatul Timișoara, Opera Națională din Bergen, Filarmonica din Bergen). Astfel, compoziția ce rezultă în urma acestei cercetări artistice trebuie să reflecte atât specificul locului, cât și mesajele universale cee pot uni cele două spații, sub cheia simbolistică a luminii. După perioada de rezidență, autorul va lucra cu corul din țara de origine pentru a integra compoziția în repertoriul concertelor ce vor fi pregătite.
În cele din urmă, lucrarea va fi interpretată la începutul lunii decembrie, în cadrul unui concert grandios, susținut în Timișoara. De asemenea, momentul muzical va include atât lucrarea compozitorului român, cât și o lucrare a unui compozitor norvegian, care va beneficia și el de o rezidență de cercetare artistică, în Timișoara, România.
Detalii despre proiectul Eufonic Motions vor putea fi găsite pe canalele de socializare ale Asociației Trib’Art: https://www.facebook.com/tribulartistic, iar mai multe despre condițiile de participare pot fi găsite prin accesarea următorului document: https://drive.google.com/drive/u/1/folders/1mWDaEKxdhyfS4YPxsjhs2t4IUgJrLj0G?fbclid=IwAR1yPg-ihw14kQTFAWTEKn0aHOOQrPPEqwaCA-AndczCiPVdJ-psrGCzyjc
Eufonic Motions, cel mai nou proiect al asociației, dezvoltat în parteneriat cu Edvard Grieg Korene din Bergen, este un melanj artistic concentrat în jurul luminii, în cadrul căruia se cultivă pasiunea pentru muzică la nivel internațional. Rezidența de cercetare artistică dedicată compozitorilor reprezintă prima etapă dintr-un amplu periplu muzical, care îmbină cercetarea artistică, schimburile de experiență, masterclass-urile și concertele.
Proiectul Eufonic Motions este finanțat cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, prin mecanismele financiare SEE și cele Norvegiene.