Revoltă în Spitalul Județean de Urgență Reșița! „Ne delimităm de afirmațiile domnului Purea!”

paul purea spital resita
untitled design set 970x90 px

Liberalii din Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Reșița se delimitează de președintele Paul Purea, mai exact de criticile aduse de acesta în repetate rânduri medicilor reșițeni, în special chirurgilor, pe motiv că preferă intervenții simple, în timp ce pacienții cu probleme mai serioase sunt direcționați către Timișoara.

Reacția lui Șerban Vuia, Ovidiu Chimigeriu și Viorel Bașag, toți trei consilieri județeni PNL și membri ai CA-ului de la spital, vine după ce medicii chirurgi de la Județean au trimis o scrisoare de protest față ce acuzațiile formulate în spațiul public. Acuzații pe care le consideră denigratoare și cu puternic impact negativ asupra imaginii spitalului.

Urmare a comentariilor făcute de Paul Purea la adresa activității medicale și a medicilor de la Secția Chirurgie, aceștia au trimis Consiliului de Administrație datele statistice aferente ultimelor șase luni, pentru a dovedi că natura reală a faptelor e alta. Vuia, Chimigeriu și Bașag s-au lăsat convinși. „Ne delimităm de afirmațiile domnului Purea potrivit cărora la Spitalul Județean de Urgență Reșița se fac doar intervenții chirurgicale simple, cu indice de complexitate scăzut”, au transmis cei trei către Express de Banat.

În adresa semnată de chirurgii Romeo Dumitrescu, Gavril Soran, Adrian Cîra, Horea Braicu și Ilie Artinescu li se aduce la cunoștință membrilor CA că „indicele de complexitate al cazurilor rezolvate (ICM) la Secția Chirurgie este în primele 6 luni ale anului 2022 este 2,62, mai mare decât al oricărei alte secții chirurgicale, în condițiile în care ICM pe spital este 1,55”. Or, tocmai ICM-ul mare de la Chirurgie asigură atragerea unor fonduri mai mari de la Casa de Asigurări de Sănătate. Chirurgii mai arată că „numărul total de intervenții chirurgicale în aceeași perioadă a fost de 2099 dintr-un număr total de intervenții chirurgicale pe spital de 3828”. Mai mult de jumătate!

publicitate ziar expresb 1000x100

În plus, au fost efectuate intervenții chirurgicale complexe, inclusiv politraumastisme severe cu rupturi/explozii de organe (ficat, splină, tub digestiv), nu doar intervenții banale. „În locul unor afirmații denigratoare vizavi de secțiile și medicii SJUR, afirmații care nu folosesc nimănui, ar fi util ca preocuparea Consiliului de Administrație să fie îndreptată spre progresul asistenței medicale în secțiile care au adresabilitate mare, dar nu au dotarea tehnică și cu personal specializat pentru rezolvarea cazuisticii de specialitate pe plan local”, recomandă chirurgii de la Județean. Se oferă în acest sens și exemple: ictere mecanice – ERCP, legătura varicelor esofagiene rupte – endoscopie digestivă, cardiologie intervențională – arteriografii sau pace – maker.

„Nu există nicio preocupare pentru EMC – educație medicală continuă a personalului”, mai atrag atenția Dumitrescu, Soran, Cîra, Braicu și Artinescu, care nu consideră că ar fi deplasate „scuzele publice din partea denigratorilor”.

Despre reacția liberalilor din Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Reșița și revolta chirurgilor doctorul Paul Purea va comenta pe larg într-una din edițiile viitoare Express Live. Până atunci s-a rezumat la a spune: „M-aș bucura să aflu că situația s-a schimbat în ultimele luni, să aflu că a crescut complexitatea intervențiilor chirurgicale în spitalul nostru. Analiza programului operator și a intervențiilor nu a mai fost făcută de luni bune și pentru că lucrurile s-au schimbat.”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/