De la 1 iunie, inginerul Cotizo Negruțiu se întoarce în cadrul Primăriei. Fostul director executiv al Direcției Tehnice spune că va reveni pe funcția deținută anterior și că se va afla „la dispoziția primarului”.
În data de 11 martie 2021, ca urmare a situației necorespunzătoare de la bazinele de înot, Cotizo Negruțiu a plecat din administrația lugojeană, prin dispoziție de desfacere a contractului de muncă. Ing. Cotizo Negruțiu, care are și pregătire juridică, a dat în judecată Primăria și, după câștigarea procesului, spune că își dorește să lucreze în continuare în cadrul administrației locale.
Contactat telefonic, inginerul Negruțiu spune că „luni, 23 mai, am fost sunat de șefa de Personal de la Primărie pentru a mă întreba când pot reveni la lucru și i-am spus că, de la 1 iunie, vin înapoi. Desigur că doresc să îmi continui activitatea. Dacă nu doream, nu porneam procesul. Nu știu cu ce mă voi ocupa, sunt la dispoziția primarului”.
Negruțiu spune că el nu a avut ca sarcină decât coordonarea activității la bazin, răspunderea revenind dirigintelui de șantier și responsabilului tehnic cu execuția din cadrul firmei care a efectuat lucrările.
Reamintim că, imediat după preluarea mandatului, primarul Claudiu Buciu a apelat la firma „Corec Solutions”, solicitând un audit profesionist. Aceasta a elaborat un document de 15 pagini, în care erau evidențiate multe nereguli. Conform auditului realizat de „Corec Solutions”, „bazinul de sărituri Știuca are o suprafață mai mică față de cea precizată în proiect (108,85 mp, față de 140,10 mp), bazinul mare are pierderi de apă semnificative, între 20 și 40 mc de apă zilnic, în lipsa hidroizolației prevăzute în documentația de execuție. Filtrele pierd nisip constant. Materialul PVC folosit pentru izolarea piscinelor nu a fost montat corespunzător, iar râul artificial nu poate funcționa în starea actuală. Balustradele nu sunt corect ancorate, scările de acces în piscină nu sunt prevăzute pentru uz public, fiind scări destinate unei piscine de casă. Jocurile de apă (cascadele) au pompe necorespunzătoare, iar pompele dozatoare de clor și PH nu funcționează corespunzător. La bazinul pentru copii Regina bălții sistemul de dozare clor și PH nici nu există. În lipsa hidroizolației, bazinul mare a început să crape, iar bazinul pentru copii trebuie placat integral, pentru că 40% din placaj a sărit afară, în urma înghețului și dezghețului, fiind făcut necorespunzător”.
Conform legii, Primăria va trebui să îi plătească lui Negruțiu diferența de salariu din data de 11 martie 2021, pe perioada cât nu a fost la muncă.
Pe de altă parte, primarul Claudiu Buciu a afirmat că nici nu se gândește la o colaborare cu fostul șef al Direcției Tehnice, acuzându-l pe acesta de modul în care au fost realizate o serie de investiții în oraș. Oricum, relația dintre cei doi este extrem de tensionată, Cotizo având deseori comentarii și reacții acide pe rețelele de socializare, în care a folosit cuvinte nu tocmai ortodoxe la adresa primarului.