Reținuți pentru tâlhărie după patru ani de la comiterea faptei! De ce a durat atât?

talharie timisoara

Patru tineri și-au riscat libertatea după ce au intrat în casa unei persoane din Recaș de la care au furat bani și țigări. Doar trei dintre inculpați au fost reținuți, cel de-al patrulea nu a fost găsit de oamenii legii, deși incidentul a avut loc acum patru ani.

Potrivit procurorilor, în noaptea de 8 spre 9 iulie 2018, cele patru persoane au pătruns într-o locuință din Recaș, județul Timiș, după de au decuplat imobilul de la rețeaua de energie electrică.

„Împreună au exercitat violențe asupra persoanei vătămate, imobilizând-o în pat, timp în care unul din cei patru a scotocit în lucrurile persoanei vătămate, a găsit și a sustras suma de 1500 lei și 24 bucăți de cartușe cu țigarete mărcile Rothmans, Jing-Ling și Asima, după care cei patru au părăsit locuința persoanei vătămate”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Propunerea procurorului de arestare preventivă a celor trei inculpați a fost admisă în 3 martie, anul acesta. „Ce-a de-a patra persoană care a participat la faptă nu a fost localizată până în prezent, existând suspiciuni potrivit cărora s-ar sustrage urmăririi penale”, au mai transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

gif card de energie dacus 1000x100

Potrivit oamenilor legii, motivul pentru care a trecut o perioadă relativ lungă de la momentul comiterii faptei și până la momentul punerii în mișcare a acțiunii penale și a arestării preventive a celor trei inculpați se datorează faptului că a fost necesară, mai întâi localizarea autorilor, astfel încât să se recolteze probe biologice în vederea efectuării de expertize genetice judiciare și criminalistice.

Conform oamenilor legii, „au fost realizate trei expertize în vederea stabilirii suspiciunii rezonabile a participării celor trei inculpați la comiterea faptei și prezenței lor în locuința persoanei vătămate”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/