Conflict între RETIM și CJ Timiș pe fondul predării echipamentelor de tratare a levigatului de la depozitul de deșeuri Ghizela. Autoritățile avertizează asupra riscurilor de mediu.
Situație tensionată la depozitul de deșeuri din Ghizela, unde RETIM trebuia să predea echipamentele de tratare a levigatului. Procedura a fost programată pentru joi, însă accesul jurnaliștilor și al reprezentanților companiei la predare a fost blocat de Eco Serv Timiș, firma CJT care operează amplasamentul.
CJ Timiș susține că instalațiile aparțin instituției, iar RETIM a folosit echipamentele doar până la rezilierea contractului de concesiune, reziliere decisă în 7 octombrie 2025. Reprezentanții CJT susțin că, în perioada scursă de la reziliere, compania ar fi continuat să utilizeze echipamentele, în ciuda notificărilor de predare sau închiriere la prețul pieței.
„RETIM trebuie să preia activitățile de tratare a levigatului, tratarea gazului de depozit, care sunt activități pe care, din păcate, am fost nevoiți să le continuăm din 20 octombrie și până acum, fără a mai avea nicio bază legală.
Noi, după cum știți, am fost operatori ai depozitului până în data de 20 octombrie, dată în care, în mod abuziv, ni s-a reziliat contractul de operare…
Eu nu mai am nicio calitate, deci nu mai am nicio autorizație. Am încercat să reglementăm acest aspect cu autoritățile, dar nu am primit clarificări concludente.
De mai bine de șapte săptămâni operăm fără niciun fel de autorizație, cum ar veni pe riscul nostru. Conducem o mașină fără permis.”, a explicat Dan Pascu, directorul RETIM.
Pascu a adăugat că predarea activității este obligatorie și că tratarea levigatului și a gazului de depozit nu poate fi separată de instalațiile aferente.
„Există levigat, există gaz. De asta se ocupă, după lege, operatorul. Consiliul județean, când a reziliat contractul, trebuia să numească un nou operator care să se ocupe de aceste activități, care, cum v-am explicat, nu mai suntem. Deci cam asta este toată situația. (…) Am făcut-o din responsabilitate pentru mediu, să nu cumva să se întâmple un accident. (…) Astăzi predăm activitatea, care este intrinsec legată de instalații. Aici este un ansamblu, vorbim de canale, de drenuri, de țevi, de apă, de levigat. Nu poți să predai un bun fără să predai activitatea și invers.”, a mai spus Pascu, potrivit căruia o lună de tratare a levigatului costă între 300.000 și 400.000 de lei.
La Ghizela a fost prezent și Cătălin Sfarghiu, directorul Eco Serv Timiș. Sfarghiu nu a permis accesul presei. „La momentul ăsta se preiau foarte multe echipamente care sunt cu potențial de explozie. (…) Veți fi informați în următoarea conferință.”, a declarat el.
Ulterior, CJ Timiș a anunțat că „predarea stațiilor de tratare a levigatului din deponeul de la Ghizela nu s-a mai făcut astăzi. RETIM s-a răzgândit în ultimul moment”. Autoritățile județene acuză comportamentul abuziv al companiei și reamintesc că tratarea levigatului este obligatorie prin deciziile Agenției de Mediu și ABA Banat.
„Consiliul Județean Timiș așteaptă în continuare să preia stațiile de tratare a levigatului precum și celelalte echipamente folosite abuziv de RETIM, iar această societate trebuie să își desfășoare activitatea de tratare cu stații închiriate sau cumpărate de pe piața liberă.”, au transmis reprezentanții CJT.