Retim și ADID Timiș lansează un nou serviciu pentru colectarea deșeurilor vegetale de pe domeniul privat din Timișoara

colectare retim

Un nou serviciu opțional a fost implementat de RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu ADID Timiș, pentru colectarea deșeurilor vegetale din Timișoara.

Serviciul a fost lansat ca parte a eforturilor Primăriei de a păstra străzile orașului curate și de a oferi cetățenilor o soluție eficientă pentru gestionarea deșeurilor verzi din gospodăriile proprii. Acesta oferă cetățenilor posibilitatea de a se implica în menținerea curățeniei deoarece, în baza unui abonament lunar, vor beneficia de colectarea periodică a deșeurilor vegetale rezultate din activitățile de grădinărit și întreținerea spațiilor verzi de pe domeniul privat al acestora.

Detalii privind noul serviciu

În perioada 1 martie și până la 30 noiembrie, timișorenii pot opta pentru noul abonament de colectare a deșeurilor vegetale pentru un tarif de 77,36 lei plus TVA (92,06 lei inclusiv TVA), facturat lunar în perioada de prestare a serviciului.

Abonamentul lunar are următoarele componente:

  • 62,98 lei (fără TVA)/lună pentru activitatea de colectare a deșeurilor vegetale de la domiciliu o dată la două săptămâni și transportul acestora la instalațiile de tratare, precum și închirierea unui recipient de 240 de litri pentru colectarea deșeurilor verzi (frunze, crengi, iarbă etc.). Acest tarif a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Timișoara din data de 10 septembrie 2024;
  • 14,38 lei (fără TVA)/lună pentru tratarea și eliminarea deșeurilor vegetale la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase Ghizela. Componentă calculată în baza tarifelor aprobate de Consiliul Județean Timiș.

Abonamentul este opțional

Este important de reținut că acest serviciu nu este obligatoriu pentru utilizatori, însă vine ca o soluție eficientă și convenabilă pentru cei care generează cantități mari de deșeuri vegetale, în special în sezonul primăvară-toamnă și nu au posibilitatea de a le transporta la centrele de colectare prin aport voluntar.

Alternativă gratuită pentru predarea deșeurilor vegetale

Pentru timișorenii care nu doresc să opteze pentru abonamentul de colectare periodică, Primăria Timișoara, în parteneriat cu RETIM, oferă posibilitatea gratuită de predare a deșeurilor vegetale la centrele special amenajate în Timișoara. Deșeurile precum frunze, crengi, iarbă sau alte resturi vegetale pot fi aduse la unul dintre punctele de colectare RETIM, situate în locații accesibile, fără costuri suplimentare.

Acest serviciu este disponibil exclusiv pentru locuitorii municipiului Timișoara, care trebuie să prezinte cartea de identitate (CI) la momentul predării deșeurilor, pentru a confirma domiciliul. Lista completă a acestor centre, programul de funcționare și alte detalii pot fi consultate pe site-ul RETIM la secțiunea Puncte de colectare (www.retim.ro/utile-timis/puncte-de-colectare).

Informații suplimentare și contact

Pentru mai multe detalii despre abonament, precum și pentru a încheia un contract, cetățenii sunt invitați să acceseze site-ul RETIM sau să contacteze serviciul de relații cu clienții prin email la adresa: timis@retim.ro sau telefonic la numărul +40 374 885 691, de luni până vineri, între orele 07:00 – 19:00.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/