Cu ocazia Zilei Gastronomiei Sustenabile, RETIM transmite un mesaj de responsabilitate față de mediu și îi îndeamnă pe cetățeni să aleagă produse locale și să reducă risipa alimentară.
Compania subliniază că alegerea fructelor, legumelor și a altor produse provenite de la fermierii din Timiș și din împrejurimi contribuie la diminuarea amprentei de carbon, sprijină economia locală și reduce cantitatea de ambalaje și deșeuri generate de transportul pe distanțe lungi.
Totodată, RETIM încurajează un consum responsabil și recomandă ca resturile organice să fie transformate în compost, nu aruncate la gunoi, contribuind astfel la protejarea mediului și la reducerea cantității de deșeuri.
„De la fermă în farfurie, cu zero risipă” este mesajul prin care compania promovează un stil de viață sustenabil și încurajează fiecare consumator să facă alegeri care sprijină atât comunitatea locală, cât și natura.