Rețeaua medicală din Caraș-Severin este în mare suferință. Ne lipsesc 460 de medici specialiști!

A devenit o practică deja ca pacienții din Caraș-Severin să-și caute sănătatea în spitalele și clinicile private din Timiș sau în Ungaria. Chiar și în cazul unor afecțiuni obișnuite, cărășenii apelează la serviciile medicilor din afara județului. Motivele sunt multe, însă unul ține de o situație îngrijorătoare, cea a lipsei de medici specialiști, cu care se confruntă rețeaua sanitară din Banatul de Munte.

Dintr-un raport prezentat la ultima ședință a Colegiului Prefectural de directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Mirela Zeman, reiese faptul că dintr-un număr necesar de 608 medici specialiști, în Caraș-Severin doar 148 au contract cu CJAS. Restul lipsesc și, ceea ce este și mai trist, pentru unele specialități nu avem nici măcar un medic și nici nu există solicitări din afara județului, din partea proaspeților absolvenți de Medicină.

Spre exemplu, nu avem niciun specialist pe Alergologie și imunologie clinică, ceea ce înseamnă că toți cei ce suferă de aceste boli trebuie să-și găsească alinarea în spitalele din alte județe. Stăm rău și la Boli infecțioase, cu doar doi specialiști dintr-un necesar de 12, ambii își desfășoară activitatea la Reșița, la Chirurgie avem un deficit de 28 de medici, 11 față de un necesar de 39, iar la chirurgie plastică există doar unul, dr. Singh, la Caransebeș, din patru.

Foarte rău stăm și la Diabet zaharat, nutriție și boli infecțioase, cu doar opt specialiști dintr-un necesar de 29, Medicină internă, 14, față de 48, cu precizarea că la Spitalul Municipal Caransebeș nu există niciun medic care să aibă contract cu CJAS. Pe Nefrologie avem doar patru medici specialiști, toți la Reșița, niciun medic neonatolog ori neurochirurg, deși pentru fiecare specialitate sunt rezervate 12 posturi. Până și la Obstretică-ginecologie stăm prost, cu opt specialiști dintr-un necesar de 35, să nu mai vorbim de specialități precum Gastroenterologie, doi medici din 14, ambii la Reșița, Hematologie, unul singur, la Reșița, Acupunctură, niciunul.

Oricât pare de necrezut, în județ avem doar un singur medic specialist pe Planificare familială, la Oravița, doar trei medici oftalmologi – Reșița 2 și Oțelu Roșu, un singur medic de Psihiatrie pediatrică, la Reșița, niciun medic de Neurologie pediatrică, doar doi medici oncologi, la Reșița, și numai 11 specialiști în Pediatrie, Spitalul din Caransebeș fiind „sărit” din nou din schemă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/