Rețea care „fabrica” certificate de vaccinare, destructurată de polițiștii timișeni. Cum acționa?

descindeti in timis intr-un dosar de frauda de fonduri
untitled design set 970x90 px

Au fost descinderi, miercuri dimineață, la mai multe adrese din județele Timiș, Mehedinți și Gorj, într-un dosar în care se anchetează producerea certificatelor verzi și oferirea lor unor persoane care nu erau vaccinate împotriva Covid-19. 

Ancheta a demarat în urmă cu câteva luni, după ce unul dintre cei care ar fi obținut un astfel de certificat verde și nu fusese vaccinat s-a îmbolnăvit și a ajuns în stare gravă la spital.

Cercetările polițiștilor indică faptul că un medic din județul Mehedinți îi înscria în sistem pe doritori, aceștia racolați la rândul lor de alte persoane care acționau pe raza județelor Timiș, Mehedinți și Gorj. Metoda folosită era „vaccinarea la chiuvetă”: dozele de vaccin erau aruncate la chiuvetă, iar certificatul atesta imunizarea anti-Covid-19. Cei care obțineau astfel certificatele achitau un tarif negociat în prealabil cu intermediarii.

Marți dimineață, polițiștii au descins la șase locuințe ale celor anchetați din Timiș (Giarmata Vii), Mehedinți și Gorj. Dosarul este instrumentat de ofițerii Serviciului de Investigații a Criminalității Economice din Timiș. Suspecții vor fi duși la audieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

UPDATE. Cercetările, pentru fals intelectual, uz de fals, fals informatic și zădărnicirea combaterii bolilor

publicitate ziar expresb 1000x100

„În dosar, se efectuează cercetări cu privire la infracțiunile de fals intelectual, uz de fals, fals informatic și zădărnicirea combaterii bolilor, constând în aceea că mai multe persoane s-au prezentat pentru a fi internate la spital cu simptomatologie gravă de infectare cu virusul SARS-CoV-2 și au prezentat la internare certificate de vaccinare anti-Covid, pentru care există suspiciunea că ar fi false.”, se arată în comunicatul IPJ Timiș.

Ulterior executării perchezițiilor, vor fi puse în executare 8 mandate de aducere.

Foto: Arhivă

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/