Restricțiile la lichide, reluate pe Aeroportul Timișoara

echipament securitate control aeroport timisoara

Din 1 septembrie se reintroduc temporar restricțiile referitoare la cantitatea de lichide permise în bagajele de mână pe Aeroportul Internațional Timișoara.

Comisia Europeană implementează temporar restricții în ceea ce privește controlul de securitate al lichidelor la aeroporturile care folosesc echipamente pentru controlul de securitate al lichidelor, aerosolilor și gelurilor, tip EDSCB.

„Informarea transmisă de reprezentanții CE cu privire la restricții specifică faptul că limitarea nu este cauzată de o creștere a nivelului de amenințare la adresa aviației, ci este un răspuns la o problemă tehnică temporară. Totodată, informarea CE mai subliniază faptul că echipamentele EDSCB reprezintă o tehnologie avansată de control de securitate, care nu trebuie pusă la îndoială”, a transmis Aeroportul Timișoara.

Pasagerii vor trebui să prezinte separat la controlul de securitate lichidele, aerosolii și gelurile, în recipiente de maximum 100 de mililitri, făraă ca acestea să fie ambalate în pungi tip „ziplock”.

La Aeroportul Timișoara restricțiile au fost ridicate din 5 decembrie 2022, ca urmare a achiziționării unor echipamente noi de specialitate, prin accesarea unei finanțări nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/