Restricții pe căile ferate și drumurile din Banat

canicula restrictii cale ferara

Se extind restricțiile de circulație impuse de canicula care a pus străpânire pe Banat. Trenurile vor circula cu viteză redusă, iar camioanele de tonaj mare au interzis.

Traficul feroviar pe segmentele de cale ferată unde temperatura la nivelul șinei ajunge și chiar depășește 50 de grade Celsius se va desfășura în conditii speciale, cu reducerea vitezei de circulație a trenurilor.

„Reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor CU 20-30 km/h față de viteza normală, în zonele aflate sub incidența avertizărilor meteo de temperaturi foarte ridicate pentru această perioadă, reprezintă una dintre principalele măsuri aplicate de orice sistem feroviar, în vederea derulării traficului în condiţii de siguranţă”, transmite CFR SA.

Pe drumurile naționale și autostrăzile din Timiș și Caraș-Severin, camioanele mai grele de 7,5 tone nu vor putea circula, cu unele excepții, pentru a proteja carosabilul.

„Joi, 20.06.2024, în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din județele: Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba și Sibiu”, anunță DRDP Timișoara.

Vă amintim că județele Timiș și Caraș-Severin se vor afla, joi, sub avertizare cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/