Restricții din cauza caniculei pentru vehiculele mai grele de 7,5 tone, în Timiș

img

Autovehiculele mai grele de 7,5 tone nu vor putea circula pe drumurile județene din Timiș timp de 2 zile. Sunt și excepții.

Din cauza caniculei, pentru a proteja asfaltul, autoritățile județene institue restricții de circulație pe toate drumurile din Timiș. Mașinile mari nu vor putea merge pe șoselele județene, în perioada 30.06.2022 -01.07.2022, în intervalul orar 12:00- 20:00.

„Aceste restricții au fost instituite ca urmare a prognozei Administrației Naționale de Meteorologie, pentru protejarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv prevenirea deformațiilor ce pot fi ireversibile, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă”, transmite CJ Timiș.

Fac excepție de la aceste restricții:

– Transporturile de persoane

– Transporturile de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală

– Vehiculele care participă la intervenții în caz de forță majoră

– Transporturile funerare

– Transporturile poștale

– Transporturile de echipamente de prim ajutor

– Transporturile de distribuție de carburanți

– Transporturile de mărfuri sub temperatura controlată

– Transporturile de tractări vehicule avariate

– Transporturile pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate

– Transporturile cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării

– Transporturile apă îmbuteliată

– Transporturile de produse provenite din exploatări agricole

– Transporturile militare implicate în exerciții multinaționale

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/