Restricții de circulație pe Calea Bogdăneștilor din Timișoara

linie verde de tramvai pe bogdanestilor

Primăria Timișoara anunță că, din cauza unor lucrări, vor fi restricții de circulație pe trei străzi importante, inclusiv pe Calea Bogdăneștilor.

Primăria Timișoara informează că, în această lună, vor avea loc lucrări la drumuri, astfel că se impun restricții de circulație pe trei străzi importante. Este vorba de Ion Vidu, Béla Bartók și Calea Bogdăneștilor.

Potrivit instituției, în luna noiembrie, se vor intensifica lucrările de asfaltare pe B-dul Bogdăneștilor, în vederea reabilitării liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale. Pentru realizarea lucrării, circulația în zonă se închide în perioada 8 noiembrie – 30 noiembrie.

Astfel, circulația rutieră va fi închisă pe o lungime de 60 de m pe strada Grigore Alexandrescu și 15 m pe strada Ion Rațiu, înainte de intersecția cu Bogdăneștilor. De asemenea, se închide circulația pe Calea Bogdăneștilor, pe tronsonul dintre strada Grigore Alexandrescu și strada Dunărea, în vederea finalizării lucrărilor aferente Proiectului Tehnic și încadrării în termenele stabilite. Circulația vehiculelor mici, sub 2,7 t, va fi direcționată pe străzile Moise Doboșan și Mircea Cel Bătrân, cu ieșire pe Bulevardul Cetății, respectiv pe strada Macilor, în timp ce vehiculele de tonaj mare, de peste 2,7 t, vor fi direcționate către Bulevardul Cetății, respectiv Bulevardul Circumvalațiunii”, a transmis Primăria Timișoara.

De asemenea, se vor închide temporar străzile Béla Bartók și Ion Vidu, în perioada 9 noiembrie – 11 noiembrie, în intervalele orare 09.00 – 15.00 și 19.00 – 06.00.

„Închiderea circulației rutiere a fost solicitată de Universitatea Politehnica din Timișoara, în vederea modernizării, extinderii și echipării infrastructurii educaționale a Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului”, a detaliat instituția.

Șoferii sunt rugați să folosească rute alternative pe perioada desfășurării lucrărilor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/