Restaurantele rămân închise. „Ne aşteptam ca măsura Guvernului să fie alta”

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Restaurantele nu s-au deschis de la 1 iulie, aşa cum se aşteptau majoritatea patronilor de locaţii pentru organizare de evenimente. Aceştia spun că cel puţin pentru judeţul Timiş măsurile sunt mult prea dure, dar deciziile se iau la nivel naţional.

„Ne aşteptam ca decizia Guvernului să fie alta, dar noi tot mai aşteptăm să intervină ceva schimbări cât mai repede. Aşa cum am mai spus, sezonul de evenimente e deja compromis. Pentru a organiza o nuntă, mirii au nevoie de cel puţin două luni de zile pentru a pregăti evenimentul respectiv. Trebuie să împartă invitaţiile. Suntem pesimişti şi pentru septembrie. Plus că sunt foarte mulţi oameni care au rămas fără joburi. E destul de ciudată situaţia.”, a precizat Daniel Flonta, patronul Complexului Flonta.

Evenimente cu 50 de persoane se pot ţine afară, dar şi acestea depind de capriciile vremii. În aceste condiţii, cifra de afaceri pentru unele locaţii este de doar 10% din cât a fost în anii precedenţi.

„Nu mai aşteptăm nimic. Râdem, zâmbim, încercăm să fim pozitivi. Ce o fi o fi. Probabil că cei din Guvern ştiu mai bine de ce nu au dat drumul la restaurante în Timiş cu nici 20 de cazuri de coronavirus câte au fost într-o lună. Vă daţi seamă că ne afectează foarte mult. Evenimentele sunt blocate. Putem ţine doar evenimente private la maximum 50 de persoane afară. Dar aici depinde de vreme. Se anunţă furtuni în weekendul astă şi ne întrebăm ce o să facă clienţii. Probabil se vor ridica oamenii de la masă şi nu vor achita notele. Funcţionează cu terasa restaurantului şi piscina din incinta complexului, însă cifra de afaceri este undeva la 10% faţă de anii trecuţi.”, a precizat patronul complexului.

Daniel Flonta este conştient că măsurile se iau la nivel naţional, dar există frustrarea că, deşi în judeţul Timiş sunt puţine cazuri de coronavirus,  restaurantele sunt totuşi închise.

„Din câte ştiu eu suntem singura ţară din Europa care a rămas cu restaurantele închise. Pentru judeţul Timiş măsurile sunt prea dure. Nu avem cazuri aici, dar probabil că e foarte greu să se împartă situaţia pe zone. Ar fi o variantă ca relaxarea măsurilor să se realizeze pe zone, dar nu ştiu cât de greu le-ar fi celor din Guvern să facă acest lucru.”, a mai spus Daniel Flonta.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/