Respiraţie cioc la cioc

După cum bine ştiţi, emisarul american trimis în inspecţie la noi, a declarat înainte de referendum că se întrevăd fraude masive. Băsescu Traian, fostul preşedinte, a prins din zbor ideea şi a anunţat că au fost furate două milioane de voturi. Intenţia sa a fost clară. L-au ales în 2009 cinci milioane de păcăliţi, în 2012, la referendum, trebuie să rămână cam tot atât, din cei care au votat împotrivă, aşa că musai trebuie scoase două milioane din cele şapte milioane patru sute de mii de votanţi care i-au dorit demiterea. Toată povestea asta este o găinărie tipică Băsescu. Ordinul a fost dat imediat după aflarea rezultatului referendumului şi dacă-i ordin, cu plăcere. Disperaţi, bieţii procurori, pe capul cărora a căzut măgăreaţa, au purces la treabă, înarmaţi, nu cu legea, ci cu Biblia şi maldărul de citaţii în alb. S-au apucat întâi să bată satele, terorizând populaţia. Ai votat? Am votat. Ai încurcat-o. Aceiaşi oameni, inclusiv membrii şi preşedinţii secţiilor de votare, au fost o dată interogaţi la domiciliu, apoi duşi, doar duşi, pe la Târgu-Jiu şi pe la Parchetele din alte oraşe şi acum sunt convocaţi la Bucureşti. Milioanele alea trebuie scoase şi din piatră seacă. Se fac dosare penale individuale, dar şi dosare la grămadă, conţinând zeci de nume. Dar, oricât s-ar strofoca, până la două milioane de frauduloşi e cale lungă şi, zicem noi, moarte sigură. Nebuniei ăsteia, pentru că tot trebuia să poarte un nume, vorba poetului, i s-a spus Dosarul Referendum. Adunând abia cinci sute de cazuri, nedovedite încă niciunul, se continuă lupta şi în sus şi în jos. Nu scapă miniştri, nu scapă nici secretarul general al PSD-ului, Liviu Dragnea. Am spus mai la deal că e moarte curată. Păi, ca să faci planul, ar trebui cam toată populaţia cu drept de vot din vreo douăsprezece judeţe să fie dovedită infractoare. Vă daţi, deci, seama ce ordin dement a dat Băsescu şi în ce situaţie sunt procurorii. Şi ei ştiu că toată strădania lor şi uriaşele costuri pe care le implică sunt degeaba. Pentru că, în primul rând din punct de vedere legal, este aproape imposibil să dovedeşti comiterea unei infracţiuni în materia alegerilor şi orice rechizitoriu tras de păr şi trimis în instanţă va fi spulberat, în hohote generale de râs, până şi de un avocat începător. Aşadar, găina-i moartă în coteţ şi moartă rămâne, oricâtă respiraţie cioc la cioc i-ai face.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/