Zaberca şi Hora au câştigat la Sibiu

Piloţii de la ACM Sport au fost cei mai rapizi în coasta de la Păltiniş, la etapele cu numerele 13 şi 14 din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, cei doi împărţindu-şi victoriile.

Lucien Hora, campionul en-titre care domină şi anul acesta întrecerea Cailor Putere, i-a facilitat colegului de echipă, Ovidiu Zaberca, prima victorie de etapă a sezonului. Vremea urâtă şi noroiul de pe traseu l-au determinat pe veteranul reşiţean să-şi protezeje monopostul Lola F 3000, astfel că, în etapa de vineri, a preferat să nu urce în manşele de antrenament. Era pregătit să folosească prima urcare de concurs ca manşă de antrenament şi abia în a doua să alerge după o nouă victorie. S-a răzgândit însă când a văzut timpul foarte bun obţinut de Zaberca. Nu a mai luat deloc startul în etapa a 13-a şi i-a facilitat astfel victoria colegului de echipă.

Lucrurile au stat cu totul altfel duminică. Lucien Hora a câştigat, dar cu destule emoţii date de denivelările din asfalt. Paul Andronic a venit pe doi, în timp ce, Ovidiu Zaberca a scos al treilea timp la general. Hora rămâne lider incontestabil şi nimeni nu-i poate ameninţa coroana de campion.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/