Reșițeni pe drumul Sfântului Iacob din Spania

Daiana Mihăilă și-a îndeplinit un vis, acela de a parcurge cel mai popular traseu din Europa, străbătut de pelerinii creștini încă din Evul Mediu.

A ales Camino Portugues cu destinația finală piața din fața Catedralei din Santiago de Compostela, oraș aflat în capătul din nord-vestul Spaniei. Dincolo de acesta se află Finisterre, capul stâncos al uscatului european, considerat pe atunci, înaintea descoperirii altor continente, capătul lumii.

„Eu mi-am dorit foarte tare și ne-am hotărât spontan. În perioada pandemiei, când aveam mult timp liber la dispoziție, citeam la fel de mult despre pelerinaje, priveam documentare pe YouTube despre oameni care au fost pe Camino și își împărtășeau din experiența călătoriilor. Nici nu știu să spun care a fost momentul declanșator, dar știu că timp de vreo doi sau trei ani, am tot tatonat terenul și am amânat plecarea din diverse motive, ba că nu suntem pregătiți fizic, ba că nu avem echipamentul potrivit, ba că mai trebuie să facem nu știu ce, dar când ne-am hotărât, împreună cu iubitul meu Dani, am zis hai să mergem, și am plecat, fără prea multe calcule. Veneam după niște experiențe destul de dificile, niște probleme de sănătate în familie, care pe mine m-au marcat foarte tare. Și cumva simțeam că trebuie să fac asta, că trebuie să merg acolo, că drumul spre Santiago va fi ultimul loc unde voi purta povara și că voi reuși să mă detașez cumva. Am și dus cu mine, simbolic, o piatră decorată și am lăsat-o acolo, undeva, în Santiago… Lungimea traseului ce pornește din Porto este de peste 260 de kilometri, dar noi a trebuit să ne încadrăm în timpul pe care l-am avut la dispoziție ținând cont de cazări, rezervări și zboruri de întoarcere. Dar și de alte indispoziții, fiindcă s-a întâmplat pur și simplu să nu mai pot înainta…”

Camino de Santiago sau Drumul Sfantului Iacob reprezintă un ansamblu de trasee din Spania, care atrage pelerini din toată lumea, drumurile fiind parcurse anual de sute de mii de persoane din aproape toate țările lumii. Traseele care pornesc dintr-o multitudine de puncte ale Europei, (Camino primitivo, Camino portughez, Camino del Norte), au ca punct final catedrala din localitatea Santiago de Compostela, a regiunii Galicia, acolo unde se afla mormântul Sfântului Apostol Iacob cel Mare, cel care a predicat cuvântul Domnului în spațiul iberic. Camino de Santiago a fost desemnat „Itinerar cultural European”, importanța istorică a pelerinajului fiind recunoscută de UNESCO, declarându-l din anul 1987, traseu de Patrimoniu Mondial. Se spune că El Camino s-a reactivat după anii ‘70, după perioada dictaturii lui Franco, Spania deschizându-și granițele pentru turismul religios-ecumenic.

Daiana Mihăilă ne-a împărtășit din experiența trăită pe parcursul timpului petrecut pe traseul despre care spune că este unul foarte bine organizat, cu semne vizibile la tot pasul, nu ai nicio șansă să te rătăcești. Simbolul care ghidează pelerinii este scoica galbenă pe fond albastru sau săgeata galbenă.

Scoica Saint Jacque se găsește în zona de nord-est a Atlanticului și în vremurile de demult, pelerinii care reușeau să parcurgă acest traseu, reveneau cu dovada: molusca a cărei carapace striată semnifică drumurile care în final se unesc în același punct, mormântul Sfântului Iacob din Santiago de Compostela.

„Pentru mine a fost o experiență extraordinară, am aflat despre mine că pot multe lucruri despre care nu știam că sunt în stare. Cred cu tărie că este experiența vieții mele, o port în buzunarul sufletului și o prețuiesc enorm, pentru că mi-am depășit foarte multe frici, mi-am împins limite la  maximum. Am fost total în afara zonei mele de confort. M-am bucurat ca un copil, am râs din toată inima, am plâns de durere și de neputință. Sunt recunoscătoare că am depășit fiecare moment dificil. Camino, cred că este despre locurile minunate, despre frumusețea naturii, măreția oceanului, despre oamenii frumoși pe care îi întâlnești în cale. Eu sunt cumva un om ala oamenilor și îmi place să comunic. Acesta mi se pare un câștig real că sunt o mulțime de oameni mânați de același scop, dar care au motive diferite. Și e o bucurie colectivă, așa, cumva, susținerea lor. Faptul că te încurajează pe traseu, hai că poți, mai e puțin…Buen camino, peregrino! E o veselie și o bucurie, chiar dacă oamenii sunt vizibil istoviți și împărtășesc aceleași dureri ca și tine, tot se bucură, în tandem. Au fost locuri pe care, turist fiind, cu siguranță nu le-ai accesa. Și e o altă manieră și de a vizita locurile respective. Mai mult, a fost despre faptul că am fost cu totul în afara zonei mele de confort și că mi-am întins foarte mult limitele. Recunosc,  sunt o persoană cu viață mai așezată să spunem, total neobișnuită cu genul acesta de activități intense, de a călători sau cu alte experiențe active. Cred că noi am ales perioada perfectă, în luna septembrie, când nu a fost fost nici foarte cald, dar nici ploi prea multe.”

Informații despre rucsac, încălțăminte, greutatea hainelor, elementele cele mai importante necesare la drumul lung au fost studiate cu mult timp înainte. Oricum, la un moment dat, oricât de bine gândite ar fi, toate devin foarte grele. „Da, am cărat o grămadă de lucruri inutile, altă dată nu aș mai face greșeala asta. Clar, e nevoie doar de strictul necesar, bagajul să fie cât mai mic. În schimb, la ce nu am renunțat în niciun chip, este trusa de farduri (care face parte din mine)!”

Punctul terminus al călătoriei înseamnă o mare emoție, o descătușare de energii, o eliberare, într-un cuvânt, o stare de grație. „Parcă plutea în aer bucuria comună, oamenii scandau, cântau, era o feerie, o stare de bine pe care nu am mai cunoscut-o până la momentul respectiv!” Mulți pelerini spun că atunci când te afli în piața din fața catedralei unde se găsește mormântul Sfântului Iacob, parcă te învăluie o vrajă, încolțește în suflet dorința de a reveni, de a retrăi această experiență în care ești tu cu neprevăzutul, cu natura, cu vremea, cu oameni din toată lumea, cu tine. Pentru că, până la urmă, Camino de Santiago este o metaforă a vieții, un pelerinaj către regăsirea de sine!

Lăsând la o parte povestea drumului, Daiana Mihăilă face parte din categoria tinerilor antreprenori reșițeni, care duc mai departe tradiția și pun umărul la dezvoltarea continuă a afacerii de familie. „La sediul nostru din zona Triaj, la Profi Carwash – servicii de întreținere și spălătorie auto, în urmă cu ceva timp, am hotărât împreună cu părinții mei, să deschidem o cafenea, «Le petit cafe», de care m-am ocupat cu mare drag, fiindcă îmi plăcea să mă întâlnesc cu oamenii, să le ofer tot ce mi-ar fi plăcut mie să găsesc în altă parte. «Le petit cafe» a încercat să recreeze un mic ambient franțuzesc, de la mobilier, la decorațiuni și până la muzică, la atmosferă. Am vrut să transmit o altă stare de spirit unui loc în care oamenii erau în tranzit, în așteptarea mașinii lăsate la service. Vorbesc la trecut despre cafenea, fiindcă pandemia ne-a încurcat planurile, momentan ea se află în stand-by. Eu continui să visez la cafeneaua pe care o văd în fața ochilor, să o construiesc în alt loc, în stilul meu, să mă întâlnesc în fiecare zi cu oameni și să ascult poveștile lor minunate, să pot empatiza, să mă încarc cu energie. Acesta este un deziderat de suflet! În plus, să revenim, în doi, pe Camino!”

sursa foto: arhiva personală Facebook

• Tweet
• Pin It