Daniel Pușcău – un fotograf magician cu imagini de colecție

daniel puscau expozitie la muzeu

Artistul din Reșița, membru fondator al Fotoclubul Banatul Montan, este multiplu premiat de Asociația Artiștilor Fotografi din România (AAF) și a participat la numeroase expoziții personale și colective.

O etapă importantă din viața sa, o reprezintă perioada în care a predat artă fotografică și a împărtășit din experiența sa, cursanților de la Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Românu” din Reșița.

d pusca si grupul

Cum s-a apropiat de fotografie, astfel încât aceasta a devenit o pasiune dominantă în activitatea profesională? Ei, bine, așa cum se mai spune, crede că „fotografia m-a ales pe mine și nu eu pe ea, fiindcă nu am făcut nimic special legat de acest domeniu. Am început în 2007-2008, și în timp, mi-am dat seama că mă atrage, plăcându-mi din ce în ce mai mult. Când am văzut că feedbackul la ceea ce prezint este pozitiv, am prins curaj. Eu, de meserie fiind contabil! Și atunci am zis, de ce nu? De fapt profesional, am făcut mai multe lucruri, dar am încercat să îmi canalizez eforturile și atenția în direcția aceasta, înspre obiectivul foto. Am știut dintotdeauna că atunci când faci ceva ce îți place, nu simți povara jobului!”

premiu fotografie

Bine, artist a fost dintotdeauna, încă de pe vremea liceului, pe când cocheta cu poezia dar și cu muzica, fiind autodidact într-ale tobelor. A reușit performanța de a ajunge baterist în trupa reșițeană Nativ. Nu a luat ore, dar a studiat destul de mult pentru ca muzica lui să-i încânte pe cei care au ritmul muzical în inimă. Din istoricul artistic al trupei, se găsesc numeroase mărturii pe YouTube. Într-o înregistrare realizată de TVR Timișoara în anul 2010, Daniel Pușcău, alături de colegii săi, se prezintă:

YouTube video

„A fost o perioadă foarte faină de vreo 3-4 ani, cu participări la evenimente muzicale, festivaluri, promovare la televiziunile naționale, prezențe în studiouri, la București. Doar că, la un moment dat, eu nu am mai putut continua. Așa că am vândut sculele și mi-am luat lumini. În sensul că mi-am amenajat un studio și astfel am început să fac fotografii artistice. Pozam modele pentru portofoliu, aveam diverse alte solicitări.”

tehnica de lucru d puscau

Nevoia l-a determinat să experimenteze o altă îndeletnicire, mai puțin caracteristică lumii masculine. Cu alte cuvinte a pătruns în lumea beauty, a învățat să înfrumusețeze chipuri jucându-se cu armonia culorilor, crearea umbrelor, definirea conturului. A devenit make-up artist, (alături de soția sa, Alina) convins fiind că această experiență îi va completa practica de fotograf. „Am început, cândva, prin iulie și până în decembrie nu prea mai aveam loc la programări. În ritmul acesta ne-am dat seama că nu mai ajungem acasă de Revelion. Era ceva nou în oraș, parcă așteptat, era un stil grafic realizat cu multă răbdare și extrem de dificil.”

fotograful daniel puscau artist make up

Contabilitatea, specializare obținută în urma studiilor universitare, a rămas undeva în urmă, fiindcă domeniul nu se mai regăsește printre preocupările sale din prezent. Dintre toate cele pe care le-a încercat, fotografia continuă să fie singura artă care îi permite să se exprime cu adevărat.

Timp de trei ani, inclusiv în vremea pandemiei, a fost profesor de artă fotografică la Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Românu” din Reșița, suplinind postul cunoscutului artist foto reșițean, Flavian Săvescu, multiplu medaliat național și internațional.

Despre interacțiunea cu școala și cursanții săi, Daniel Pușcău, mărturisește: „Sincer, a fost foarte frumos, chiar dacă pandemia ne-a cam încurcat, comunicarea a fost perfectă și nu mă așteptam la atât de multă afecțiune și recunoștință din partea lor. Am organizat expoziții, de multe ori am ieșit în natură pentru sesiuni foto. De altfel lucrul acesta îl mai facem și în prezent, mergem în satul dintre munți, la Ravenska, să ne umplem de bucurie și de frumusețile naturii. Anul ăsta i-am luat cu noi și pe prietenii de la trupa Sonar, să ne cânte. A fost minunat! Pentru cursanții mei eu nu mai sunt proful, ci am devenit prieteni cu toții!”

ravenska fotografie

În prezent, reșițeanul realizează fotografie imobiliară, continuă activitatea pentru diverși clienți din zona medicală, comercială, food, lumea artistică. În paralel, la studioul amenajat la Blocul 800 din Reșița, va organiza la sfârșitul lunii februarie, un atelier foto cu tema : „Introducere în fotografia de portret în studio”. Pe lângă acest curs, pregătește surprize și pentru cei mai mici pasionați de fotografie.

atelier foto d puscau

După cum notează pe site-ul propriu „deși cea mai mare parte a muncii mele a fost realizată în studio, reușesc să evadez în natură, mai ales toamna. De fiecare dată când mă simt epuizat, îmi încarc bateriile din tot ce mă înconjoară. Din culorile fiecărui anotimp, din expresiile oamenilor, din momente surprinse spontan. Sunt mai bine de 15 ani de când pozez, și simt că dincolo de fotografiile propriu-zise, reușesc să transmit și emoție. Încerc, prin tot ceea ce surprind cu camera, să transmit si stările mele, lăsându-mi amprenta pe fiecare lucrare.”  Pentru că, de fapt, „fotografia este singura care nu te judecă cu voce tare!”

colaj foto d puscau

Imagini foto: arhiva personală Facebook

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/