Reșița trece printr-o criză fără precedent!

Aceasta este opinia edilului-șef al Reșiței, Mihai Stepanescu, care spune că nici banii alocați de Guvern nu îmbunătățesc situația orașului. Primarul a făcut încă o vizită în capitală, însoțit de directorul din cadrul SC CET 2010, Toader Dănilă. Au purtat discuții legate de termia orașului.

Deși ministrul administrației și internelor, Traian Igaș, a alocat 900.000 de lei pentru sistemul de încălzire din orașul de pe Bârzava, banii sunt insuficienți în opinia municipalității. “Suma nu este mulțumitoare. Cu acești bani am acoperit numai o parte din datoriile pe care le are CET”, a spus Mihai Stepanescu, la cea mai recentă conferință de presă pe care a susținut-o. Acesta a adăugat că este prima dată când orașul trece printr-o asemenea criză financiară. “Am fost obligați să renunțăm și la banii pe care i-am obținut din vânzarea certificatelor verzi, care însumau 500.000 de euro, pentru CET”, spune nemulțumit Stepanescu. Din acest an, Guvernul a luat decizia ca cerificatele de poluare să nu mai fie vândute, așa cum se proceda în anii precedenți. Asfel că, acum, banii lipsesc atât operatorului, cât și municipalității.

Primarul speră ca în perioada următoare, cei de la centru să mai aloce bani Reșiței. În paralel, lucrările la programul de instalare a celor opt microcentrale de cartier este în derulare, astfel încât oamenii să beneficieze cât mai repede de noul sistem de încălzire. Potrivit conducerii CET 2010, pierderile depășeșsc în momentul de față 50 la sută, dar vor fi reduse odată cu punerea în funcțiune a noului sistem. Operatorul de termie mai are puțin peste 3.000 de abonați.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/