Reșița, spre viitor prin picturi murale

picturi murale resita

Orașul cândva de foc renaște și își cinstește valorile prin 26 de picturi murale de mari dimensiuni.

Fie că redau copilăria, surprind trecutul industrial, au tematică sportivă, înfățișează personalități din sport sau, pur și simplu, invită la meditație, lucrările aduc culoare pe clădiri altădată gri constituindu-se într-o adevărată „expoziție” permanentă de artă urbană. „Spiritul Reșiței”, „Interactive”, „Dragonul de foc”, „Ascensiune”, „Suntem uriași”, „Visele devin realitate” sau „Două păsări albastre” sunt doar o parte a picturilor care dau culoare orașului transmițând mesaje mai mult sau mai puțin înțelese de privitori. Pot fi însă descoperite străbătând orașul la pedală, cum s-a întâmplat în cadrul turului ghidat organizat vineri de comunitatea „Green City Center”, membră a Asociației Între Vecini din București.

Spiritul Reșiței este redat în lucrarea pe care artista mexicană Paola Delfin, cotată între primii 50 de muraliști ai lumii, a realizat-o pe peretele clădirii din lateralul primăriei. Reșița apare în chipul unei tinere redată în nuanțe de gri ducând cu gândul spre industria de altădată. Pe peretele opus, o altă tânără pare a întruchipa Reșița prezentului sub forma unei hărți interactive a orașului însuflețită de suprapunerea unui chip feminin simbolizând un oraș viu și tânăr.

picturi murale resita liceu traian lalescu

Importanța educației, picturi murale pe pereții Liceului Traian Lalescu

Dragonul de foc străjuiește intrarea în combinatul reșițean marcând cei peste 250 de ani de industrie. Mesajul este cel al forței și energiei iar flăcările pe care dragonul le aruncă reprezintă focul nestins din procesul de topire a metalului. Ascensiunea orașului este redată pe unul dintre pereții școlii gimnaziale nr. 9, „escaladat” de trei copii de vârste diferite care urcă pe suporți în formă de inimă. Astfel, suntem uriași precum în lucrarea de pe peretele blocului nr. 11 de pe Str. Făgărașului. Jucătorul de fotbal american poartă echipament roșu pe fundal negru, amintind de două culori simbol pentru oraș. Și, dacă prin ascensiune suntem uriași, visele devin realitate precum în lucrarea de pe pereții Școlii „Marius Șandru” arătând importanța educației în devenirea fiecăruia dintre noi.

picturi murale resita, zona lunca

Întoarcerea la natură, simbolizată de păsările albastre pictate pe digul Bârzavei

Două păsări albastre, pictate pe digul Bârzavei în zona Luncă simbolizează revenirea naturii în orașul cândva de foc dar și întoarcerea acestuia la natură. Reșița nu și-a uitat nici campionii. Alina Vuc și Francisc Vaștag sunt redați pe peretele complexului sportiv purtând numele marelui pugilist iar înotătoarea Luminița Dobrescu veghează parcă viitorii campioni de pe peretele bazinului olimpic. Sunt doar o parte dintre picturile murale ale orașului. Mulți alți pereți așteaptă să fie pictați pentru ca Reșița să capete tot mai multă culoare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/