În această săptămână, cele două echipe masculine de handbal din Banat se vor întâlni în etapa a 12-a a Ligii Zimbrilor. Duelul se va repeta și luna viitoare, în optimile de finală ale Cupei României.
Miercuri, 16 noiembrie, de la ora 16, HC Adrian Petrea Reșița și SCM Politehnica Timișoara se întâlnesc într-un meci din Liga Zimbrilor, programat la Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava. În urma tragerii la sorți efectuată astăzi la sediul Federației Române de Handbal, cele două formații se vor duela și în Cupa României. Meciul din optimile de finală ale Cupei României este programat pe 17 decembrie, la Timișoara.
Celelalte meciuri:
HC Odorhei – CSM Focșani
AHC Dunărea Călărași – Locul 1 Divizia A, Seria B
CSA Steaua București – CSM Făgăraș
Loc 1 Divizia A, Seria A – Dinamo București
CSU Suceava – HC Dobrogea Sud Constanța
Potaissa Turda – HC Vaslui
CSM Satu Mare – CSM București
Meciurile vor avea loc într-o singură manșă, pe terenul primei echipe, pe 17 decembrie. În caz de egalitate, se va trece la executarea aruncărilor de la șapte metri.