Metalul s-a impus cu 3-1 la Caransebeş după ce a fost condusă şi rămâne pe primul loc în clasament, cu două puncte peste Poli Timişoara.
Diferenţa de puncte din clasament, care se anulează de obicei în derby-uri precum cel dintre FC Caransebeş şi Metalul Reşiţa, nu s-a prea văzut în prima parte a meciului de pe Stadionul Municipal Teiuş. În partea secundă însă, rosso-nerii au demonstrat că nu întâmplător sunt liderii seriei, peste Poli sau Poiana Câmpina, echipa cu pretenţii mult mai mari.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157648964497485″]
Derby-ul de la Caransebeş a început cu spectacolul oferit de cele două galerii. Gugulanii au forţat încă din primul minut şi golul nu s-a lăsat prea mult aşteptat. Ologu a şutat plasat de la 18 metri, nu tare, dar foarte aproape de bara din stânga lui Zimmermann şi a aruncat stadionul în aer. Gugulanii au făcut imediat pasul înapoi, cedând iniţiativa reşiţenilor. Cele mai multe dintre acţiunile de atac ale acestora au fost oprite însă departe de poarta lui Rusu, fiind evidente indicaţiile primite de la marginea terenului de a nărui orice intenţie ofensivă înainte de a deveni periculoasă. FC Caransebeş a aşteptat greşeala elevilor lui Daniel Opriţa, care a venit în minutul 30, numai că reluarea lui Goşa din câţiva metri a trecut peste poartă. Cinci minute mai târziu a venit rândul lui Lupu să greşească, de data asta capital. La o fază care nu mai spunea mare lucru, fundaşul caransebeşean a lovit mingea cu mâna în careu şi i-a dat ocazia lui Feher să restabilească egalitatea.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157648951481182″]
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157648552275758″]
Partea secundă a jocului a aparţinut în totalitate liderului. Echipa lui Opriţa a dominat teritorial şi asta s-a văzut până la urmă şi pe tabela de marcaj. Sorin Bălu l-a pierdut pentru ultimul sfert de oră pe Dicu, iar defensiva s-a dezechilibrat. Feher a făcut dubla cu zece minute înainte de final şi nici măcar eliminarea lui Ciucă n-a mai putut schimba ceva. Vasile a lămurit definitiv lucrurile în minutul 90, când l-a executat cu o scăriţă de toată frumuseţea pe Rusu. Metalul a fost superioară şi s-a impus meritat, păstrându-şi poziţia de lider, în timp ce la FC Caransebeş continuă seria neagră.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157648950305971″]
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157648964427785″]
În prima jumătate a lunii decembrie, inspectorii de prevenire de la ISU Timiș au controlat peste 40 de obiective din județul Timiș. Au descoperit de 3 ori mai multe...
Recital de excepție la Moldova Nouă, în a treia zi de Crăciun
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281
printr-un gest de mahala regizat de primarele vela,multi resiteni sunt decisi sa il ignore pe seful primarelui,in data de 2 nov!.curva politica,pnl-ul,care sare din alianta in alianta,si-a pierdut multi sustinatori resiteni.mai tre sa curga multa apa pe timis,pana se vor putea apropia de traditia resitei,cu toata ambitia primarelui vela,caransebesul este departe de cerintele ligii a doua! invatati de la cei mai buni,adica de la resiteni.ura si la gara!
V-am umilit gugulanilor, atat in teren cat mai ales in tribune.
FELICITARI RESITENILOR CARE SE OCUPA DE COPII DE MIINE AI FOTBALULUI RESITEAN . IN TURNEUL ( IN DESFASURARE LA BAILE HERCULANE 25-26.10 )REALIZAT CU ECHIPE DE COPII DINT MAI MULTE JUDETE : CARAS , TIMIS ,HUNEDOARA , MEHEDINTI , GORJ ,DOLJ ,etc copii de 8 anisori ai clubului scolar resitean au facut un adevarat recital invingind o echipa craioveana cu 10 – 1 , golul primit nu ( prea ) a fost faut in careu. O MINUNATIE , BRAVO PROFESORI , BRAVO PARINTI .
trebuia adus PAPA sa sfinteasca stadionu
vela va avea viata grea in VD.te asteptam baiatule in VD
ce prosti suntem noi carasenii, in loc sa ne sprijinim, noi ne jignim si ne batem joc unii de altii, rusine sa ne fie
vela vinovat pentru acele mesaje provocatoare.
sergiu taban ce cauta la microfon ? un alt pact cu diavolul ?
Degeaba aveti echipa de fotbal, daca nu aveti locuri de munca in Resita.
Niciodata nu veti ajunge in Liga 1, dar e bine ca va hraniti cu iluzii.
Ce titlu frumos a reusit să pună stanciu asta, ce coregrafii au facut cele doua galeri… tie nuti este rusine stanciule? coregrafie in care gazdele incita oaspetii, asta numesti tu coregrafie ? nu tie rusine obrazului stanciule, acuma daca ai vazut ca rosonerii au batut te-ai sucit si tu. rusine mare si pentru vela, il mai voteaza dracu cu ai lui copi. si presedintele clubului din caransebes, rusine pentru ceea ceati facut cu singurul ziarist care a avut curajul sa va spuna ca sunteti porci tradatori. omul ala a stat in frig ca si voi mai nenorocitilor, in loc sai fi dat un ceai si lui s-au o gura de cafa a-ti inceput sal jigniti dea plecat afara din vestiar de acolo. SA VA FIE RUSINE LA TOTI DACA ASA STITI VOI SA VA OMENITI OASPETII
Stanciule esti persona non grata în Valea Domanului pentru coregafia pe care ai facut-o ! Sa-ti fie rusine pentru acele mesaje de pe bannerele afisate de pisatii din Balta SARACILOR…
crainicul la fel, ca-s in cardasii unii cu altii
Am tinut cu caransebesenii mei, dar cand am vazut la ce ,,artificii” au apelat VELISTII, am trecut de partea Resitei. Felicitari Resita si suporterilor ei !
noi respectam caransebesul.nu putem respecta pe cei care provoaca,vela-cosmin-stanciu-taban.ulici ,ziarist independent, e dat afaram pentru refuzul de a purta si el tricoul galben albastru.