Reșița se pregătește să preia Ocolul Silvic Banatul Montan

banner 1164 x 200 px

Consilierii locali reșițeni și-au dat acordul de principiu, în ședința ordinară de săptămâna trecută, ca municipalitatea să preia calitatea de asociat unic al Ocolului Silvic Banatul Montan – Regie Autonomă, o decizie menită să scoată regia dintr-o situație financiară critică.

Ocolul Silvic Banatul Montan RA funcționează în prezent ca o asociere între 16 unități administrativ-teritoriale (UAT) din județ care au decis să își dea pădurile spre administrare acestui ocol, pentru servicii precum paza, marcajul și alte lucrări silvice. Însă, potrivit autorităților locale, actuala formulă de organizare s-a dovedit vulnerabilă.

Viceprimarul Reșiței, Daniel Călin, a explicat că două dintre primăriile membre – Lăpușnicu Mare și Iablanița – nu și-au achitat niciodată contribuțiile financiare, acumulând datorii de sute de mii de lei.

Din păcate, ca în orice asociere, există și oi negre, să le spunem așa, care nu și-au plătit contribuția. Acest ocol silvic în organizarea actuală este în risc de insolvență, pentru că două dintre primării nu și-au plătit niciodată contribuția. Este vorba de Lăpușnicu Mare și Iablanița care au adunat datorii de sute de mii de lei. Din această cauză, inclusiv angajații Ocolului Silvic, în acest moment, sunt în urmă cu salariile, pentru că nu am reușit să-i determinăm pe aceștia să plătească”, a declarat Daniel Călin.

Conform legii, fiecare primărie primește de la bugetul de stat fonduri destinate gestionării pădurilor, sume care ar trebui plătite mai departe către ocoalele silvice ce asigură administrarea acestora. În cazul celor două unități administrativ-teritoriale, Iablanița și Lăpușnicu Mare, aceste fonduri nu au fost virate, deși obligația exista. În prezent, Ocolul Silvic Banatul Montan are de recuperat aproape un milion de lei.

„Fiecărei primării i se alocă de la Guvern o sumă pentru gestionarea pădurilor. Suma respectivă se presupune că o plătește mai departe unei asociații pentru că nimeni nu poate să aibă păduri care să nu fie administrate de către un ocol. Ori că e ocolul Banatul Montan, ori că e ocolul de stat, ori că sunt alte ocoale în regii autonome. Erau obligați ca aceste fonduri de silvo-mediu să le încaseze și să plătească mai departe pentru administrarea acestor păduri. Din păcate, nu au făcut-o. În momentul actual, suntem în situația în care avem de încasat niște sute de mii, aproape de milion, de la aceste două primării, fapt care a generat plata salariilor întârziate la ocolul silvic. În situația asta s-a făcut o adunare generală a membrilor din această regie autonomă și împreună cu dânșii ne-am asumat că Primăria Reșița va prelua administrarea ocolului, ca să nu mai existe varianta că nu plătesc, pentru că în momentul acela se va face un serviciu, de fapt, de pază și un serviciu de marcaj pentru tăierea arborilor, fapt care va genera venituri sigure, nu venituri care sunt în momentul acesta negarantate”, a explicat viceprimarul Reșiței.

Pentru ca UAT Reșița să poată deveni asociat unic (autoritate tutelară unică) a Ocolului Silvic Banatul Montan, va trebui ca mai întâi celelalte 15 unități administrativ-teritoriale asociate să decidă la rândul lor, prin Hotărâre de Consiliu Local, renunțarea la această calitate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/