Reșița are din ce în ce mai multe spații verzi. Două proiecte de amenajare a parcurilor din oraș sunt în derulare în momentul de față.
Este vorba despre Parcul Copiilor de la Intim și Parcul Siderurgistului. Cele două locații sunt cuprinse într-un proiect de mediu care vizează creșterea ponderii spațiilor verzi din oraș.
”Pe fondul de mediu avem în derulare reabilitarea celor două parcuri. Acestea sunt promovate prin Administrația Fondului pentru Mediu. Se urmărește realizarea a aproximativ 30 de mii de metri pătrați de spații verzi, gazon, plantarea unor arbori și arbuști dar și de flori perene și agățătoare ”, a declarat Titiana Cătană, șef Serviciul de Investiții din cadrul Primăriei.
Conform unui studiu realizat de Institutul de Politici Publice, Reșița duce lipsă de spații verzi. Acest studiu ia în calcul suprafața verde raportată la numărul de locuitori. Deși spațiile din oraș nu sunt în conformitate cu normele europene, nu se poate spune că orașul de pe Bârzava duce lipsă de verdeață.
Ce părere au reșițenii:
”Cred că este destul spațiu verde, sunt multe parcuri, este loc pentru copii. Ar trebui însă modernizate unele dintre ele, dar de verdeață nu ducem lipsă”, a declarat o reșițeancă.
”Sunt destul de multe parcuri in Reșița, și la Victoria, și la Trandafiru, și multe gradini pe lângă blocuri”, povestește un trecător.
Municipalitatea a demarat aceste proiecte tocmai din dorința de a se conforma normelor europene și pentru a oferi cetățenilor un aer mai curat și din ce în ce mai multă verdeață.