Reșița redescoperă patrimoniul industrial

furnalul nr. 2 resita
casa alex online 28 febr 2025 (2)

Furnalul nr. 2 din Reșița, încă în picioare, devine punctul de plecare al unui amplu demers de redescoperire, conservare și reconectare a comunității cu trecutul său industrial.

Pe parcursul acestui an, la Reșița, vor avea loc o serie de activități în vederea punerii în valoare a patrimoniului industrial al furnalului nr. 2, parte a sitului industrial, ce a făcut parte din combinatul siderurgic, acum deținut și operat de compania Artrom Steel Tubes.

Ieri, 24 aprilie, reprezentanți ai Primăriei Reșița, colaboratori MKBT, ai Atelierul non-formal de Planificare Spațială Timișoara, reprezentanți ai Muzeului Cineastului Amator, ai Fundației Comunitare Banatul Montan și ai Muzeului Banatului Montan, alături de conducerea locală a Artrom Steel Tubes, au făcut o vizită la furnalul nr. 2

„Vizita a marcat deschiderea unei suite de activități, ce vor avea loc pe parcursul anului 2025 în scopul promovării valorii de patrimoniu industrial al furnalului și al (re)deschiderii unei dezbateri la nivelul comunității locale reșițene privind oportunitatea prezervării și deschiderii către public a furnalului”, a transmis Primăria Reșița.

Vizita a fost urmată de prezentarea unei expoziții de fotografii, organizată de Biblioteca Germană „Alexander Tietz” și Muzeul Cineastului Amator, care a surprins evoluția furnalelor din Reșița de-a lungul timpului. Reuniunea a fost o bună ocazie de a rememora eforturile membrilor comunității reșițene de a salva de la demolare furnalul 2, acesta rămânând de altfel ultimul furnal din cele care au fost construite în oraș.

Reprezentanții Primăriei Reșița mai precizează că, pe parcursul acestui an, se vor desfășura o serie de activități, printre care se numără realizarea unei expoziții dedicate furnalelor, ce va fi prezentată atât în spațiul public, cât și în mediul online. Expoziția va evidenția evoluția sitului industrial și importanța sa ca patrimoniu. Aceasta va fi fundamentată pe un amplu proces de documentare și cercetare istorică, dar și pe mărturii ale ultimei generații de angajați ai furnalului, adunate de un Grup de Istorii Orale.

express dri startup cs (1000 x 200 px) v3

De asemenea, tot anul acesta, va fi organizată o vizită de studiu la Dolni Vitkovice, în regiunea Moravia-Silesia, din Republica Cehă, cu scopul de a documenta bune practici internaționale privind conversia funcțională a unor furnale dezafectate.

Nu în ultimul rând, în perioada 26 iulie – 3 august, la Reșița va avea loc o școală de vară destinată studenților, cadrelor didactice și specialiștilor din arhitectură, urbanism și regenerare urbană, pentru creionarea de scenarii de prezervare și conversie funcțională a furnalului, în vederea deschiderii acestuia către public.

În paralel cu aceste activități vor fi organizate dezbateri și consultări la nivelul comunității locale privind oportunitatea prezervării furnalului și explorarea unor scenarii sustenabile de reutilizare și deschidere către public a acestuia. Aceste activități sunt coordonate de MKBT, cu implicarea și sprijinul Primăriei Municipiului Reșița, și al partenerilor locali – Muzeul Cineastului Amator și Fundația Comunitară Banatul Montan, ca parte din proiectul „Strângem rândurile în jurul ultimului furnal”.

Proiectul este co-finanţat de Administrația Fondului Cultural Național, Ordinul Arhitecților din România, prin timbrul de arhitectură, The King’s Foundation și Primăria Municipiului Reșița.

Proiectul este organizat sub umbrela Reșița 250 Lab – laboratorul de inovare urbană inițiat în 2023 de MKBT, care acționează drept catalizator al unui ecosistem de co-creare, testare și implementare de acțiuni de regenerare urbană în Reșița.

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/