Reșița – orașul cu 326 de străzi! Popa: „Reabilitarea tuturor reprezintă un efort uriaș”

ioan popa primar resita

Cu aproximativ 250 de kilometri de străzi, Reșița nu poate fi modernizată într-un timp scurt, spune Ioan Popa, atât din cauza dimensiunii rețelei rutiere, cât și a costurilor foarte mari.

Chiar dacă axa principală de circulație a Reșiței a trecut prin ample lucrări de modernizare în ultimii trei ani, numeroase străzi din cartierele și din zonele periferice ale municipiului așteaptă încă asfalt nou.

Conștient de nemulțumirile reșițenilor, primarul Ioan Popa susține că rezolvarea completă a problemei nu poate veni peste noapte, din cauza finanțărilor europene limitate și a costurilor ridicate a lucrărilor.

Eu mă bucur că trama stradală pe axul important de circulație al orașului a fost reabilitată complet, însă fondurile europene nu le folosești cum vrei tu. Le folosești așa cum sunt ele create și acceptate de Comisia Europeană și de Uniunea Europeană și trebuie să faci cu banii ceea ce ți se permite să faci. Evident că m-aș fi bucurat să ne dea UE bani  pentru dezvoltarea cartierelor mărginașe, care au fost în mare suferință în ultimii ani, și mă refer la Cuptoare, Doman, Secu, Țerova, Câlnic și Moniom, dar n-au venit fonduri europene pentru așa ceva”, a declarat Ioan Popa la „Interviurile Express”.

Edilul a mai precizat că dimensiunea rețelei stradale din Reșița reprezintă o provocare majoră, iar modernizarea tuturor străzilor necesită investiții considerabile, drept pentru care intervențiile vor fi făcute, în continuare, pas cu pas, în funcție de fondurile disponibile.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Reșița are 326 de străzi, care însumează 250 de kilometri. Reabilitarea tuturor reprezintă un efort uriaș, în primul rând financiar. Dacă luăm în calcul un cost de aproximativ 200.000 de dolari pentru fiecare kilometru asfaltat, ne putem da seama de amploarea investiției necesare. Noi încercăm acum ca de la axul principal să tot ramificăm și să mergem pe capilaritățile mici. În același timp, ne-am apucat de abordarea cartierelor mărginașe, unde așa cum a anunțat și viceprimarul Dani Călim începem să asfaltăm, de anul acesta, în fiecare cartier câte un tronson”, a mai spus Ioan Popa.

Pe de altă parte, mai susține edilul, reșițenii care locuiesc în Govândari vor vedea, peste doi ani, schimbări frumoase în cartierul lor, pe fondul demarării lucrărilor de modernizare a microraioanelor, care include printre altele și reabilitarea străzilor și trotuarelor.

Acum lucrăm la modernizarea intra-cartierelor, la reabilitarea microraioanelor 2, 3, 4, și la zona Katanga. Toate acestea vor avea «veșminte» noi. Lucrările vor aduce cu ele și disconfort, la un moment dat, pentru cei care locuiesc în zonă, dar va fi pe o perioadă mult mai scurtă de timp decât a fost pe partea de lucrări la tramvai. În același timp, proiectul va aduce un confort sporit și o creștere a calității vieții pentru cei care locuiesc în aceste zone. Vor fi mult mai multe locuri de joacă, părculețe, astfel încât oamenii să se bucure de zonele în care trăiesc. Și lucrul acesta se va întâmpla într-un timp foarte scurt, în mai puțin de 24 de luni”, a precizat primarul Reșiței.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/