Reșița intră, de astăzi, în ritm de sărbătoare. Folclorul deschide cele patru seri de spectacole ale Zilelor Orașului

concert 620x400 1
Afrodita 1000x200

Patru seri de festival, muzică pentru toate gusturile și atmosferă de vară. La Reșița se dă volumul la maxim, pentru că încep Zilele Orașului, și distracția pune stăpânire pe oraș.

Zilele Orașului deschid un weekend prelungit în care muzica, luminile și energia bună transformă Platforma Câlnicel și Centrul Civic în două scene vibrante. Patru seri, patru universuri sonore și un oraș pregătit să trăiască intens fiecare moment.

Atmosfera începe să se încălzească încă din această seară, dedicată în întregime culturii populare. Ansambluri, orchestră live, coregrafii spectaculoase și artiști îndrăgiți vor transforma scena într-un adevărat spectacol al tradițiilor românești. Pe scenă vor urca: Liliana Laichici, Dumitru Teleagă, Niculina Stoican și Andreea Chisăliță.

Program

• 18:00 – Festivitate de premiere — Transylvania eClassic Reșița – Banatul Montan
• 18:42 – Joc și voie bună cu Ansamblurile ENZIAN, RENAȘTEREA și BÂRZAVA JUNIOR
• 19:26 – Deschidere muzicală: Suită instrumentală cu Orchestra „Virtuozii Semenicului”
• 19:33 – Recitaluri de excepție: Ana Maria MÂRZEA, Alex SURDEA & Ciprian POP
• 20:49 – Coregrafii spectaculoase: Ansamblurile DATINA CĂRĂȘANĂ și BÂRZAVA
• 21:07 – Cântec popular cu maeștrii folclorului: Liliana LAICHICI & Dumitru TELEAGĂ
• 22:11 – Din folclorul Olteniei: Suită de dans cu Ansamblul BÂRZAVA
• 22:23 – Spectacol total la final de seară: Niculina STOICAN și Andreea CHISĂLIȚĂ
Soliștii vor fi acompaniați de Orchestra „Virtuozii Semenicului”.

Sâmbătă, 27 iunie, va fi seara dedicată energiei și hiturilor. Platforma Câlnicel își schimbă complet vibrația, tinerii preiau controlul, iar scena devine un festival urban în toată regula: lumini, fum, telefoane ridicate și mult bass. Line-up-ul serii:  SONAR, BIBI și Grasu XXL

Program
• 19:30 – SONAR
• 21:45 – BIBI
• 22:50 – GRASU XXL

untitled design vestmed 1000x200

Cea mai diversă seară a festivalului este duminică când se va trece la chill, la rock industrial, la latino. Organizatorii, Primăria Reșița, v-au pregătit un mix neașteptat, dar perfect pentru o seară de vară:

Program

• 19:00 – CEVA FIN (Dăm startul ultimei seri de festival)
• 20:00 – JOHNY ROMANO (Stil unic și vibe de neegalat)
• 21:05 – DIRTY SHIRT (Show exploziv de rock-folclor industrial)
• 22:30 – PEPE (Petrecere garantată și hituri nemuritoare)

În 3 iulie, Reșița schimbă ritmul, dar și locația, pentru o seară dedicată muzicii clasice, în Centrul Civic al orașului.  Pe scenă vor urca  Teo Milea, la pian, și Ionuț Cădariu, la flaut. Va fi o atmosferă rafinată, calmă, perfectă pentru a încheia festivalul într-o notă memorabilă.

Așadar, Reșița, începe distracția!

garana jazz 2026 Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/