Consiliul Județean Caraș – Severin organizează în doar câteva ore, în sala de ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin, evenimentul „Info Day”. Astfel că, oficialii prezintă principalele activități derulate în cadrul proiectului ”Concept de Dezvoltare Spaţială a Cooperării Inter-regionale în Spaţiul Dunărean”.
Proiectul este realizat cu contribuţia financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene.
Acesta are ca obiectiv general descrierea potenţialului zonei dunărene ca important coridor de dezvoltare pentru întreaga Europă, iar ca obiectiv specific elaborarea Strategiei Dunărene Comune de Dezvoltare. Proiectul reprezintă o încercare de integrare a strategiilor existente la scară europeană, naţională, regională şi locală pentru a sprijini dezvoltarea regiunilor, oraşelor şi porturilor dunărene care se află într-o situaţie economică slabă, dar au potenţial pentru dezvoltare durabilă ca centre sau porturi pe Dunăre.
În proiect sunt implicați 19 parteneri din următoarele țări: Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, Romania, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina. Proiectul se desfășoară pe perioada iunie 2009 – mai 2012, având un buget total de 2 082 800 euro. Bugetul județului Caraș-Severin este de 50 000 euro.