Reșița are cel mai inedit monument Eminescu din țară

monument
cristescu 1000 x 200 2 copy banner 1164 x 200 px Afrodita 1000x200

Amplasată în curtea Centrului UBB, lucrarea în metal este opera artistului hunedorean Alexandru Podea.

Monumentul „Mihai Eminescu & Luceafărul”, singurul în metal ridicat în cinstea poetului, are forma unei cărți deschise, pe pagina din stânga fiind decupat chipul poetului împreună cu semnătura acestuia, numele și anii de viață. Pe pagina din dreapta, artistul, președinte al filialei Hunedoara a Uniunii Artiștilor Plastici din România, a decupat două strofe din poemul „Luceafărul”, în limba română și în limba germană, în forma în care reșițeanul Ludwig Vinzenz Fischer le-a tradus pentru prima dată în 1889, pentru publicația „Romänische Revue”.

Lucrarea a fost executată în atelierele Întreprinderii de Construcții Siderurgice din Hunedoara, cu tabla oferită de Artrom Steel Tubes Reșița. Fundația monumentului a fost turnată pe 5 ianuarie, 2024, pentru ca monumentul să fie amplasat pe 2 februarie. Inaugurarea oficială este programată pentru data de 15 iunie, când se împlinesc 135 de ani de la „plecarea” definitivă a Luceafărului.

untitled design

Ideea acestui monument a apărut la finalul anului 2021, fiind propusă de oamenii de cultură prezenți la întâlnirea de bilanț organizată de Primăria Reșița. În aprilie 2023, ideea a fost discutată la Biblioteca Germană „Alexander Tietz”, finanțarea fiind ulterior asigurată de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, prin Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor.

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px 579936676 836890662185728 1562271342293314240 n
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/