Reșița a prins viață sub magia Crăciunului. Alina Eremia și The Urs au pus punctul pe „i”

resita 2024

Vreme de două zile Reșița a cântat, a dansat și s-a bucurat, alături de artiști locali și invitați de seamă. La Târgul de Crăciun a domnit doar magia Crăciunului. 

Este sărbătoare și la Reșița, iar primăria municipiului s-a îngrijit ca și în acest an, reșițenii să se bucure de un program artistic diversificat și de un decor de poveste, amenajat în Centrul Civic. Târgul de Crăciun și-a deschis oficial porțile, chiar de ziua Sfântului Nicolae, iar voia bună și distracția au planat peste toți cei prezenți. De la bradul de Crăciun, încărcat de lumini, la decorațiunile festive și bunătățile culinare tradiționale, până la programul artistic care a depășit așteptările, totul a fost la superlativ. Și este doar începutul, pentru că Târgul va fi deschis până în data de 7 ianuarie și aduce la pachet nenumărate surprize pentru reșițeni.

În aceste seri, care nu au fost doar despre muzică, ci și despre comunitate, bucurie și recunoștință, s-au reunit tineri, familii, prieteni pentru a celebra împreună sfârșitul unui an plin de proiecte și momente care mai de care mai frumoase. La sărbătoarea comunității s-au alăturat și artiști îndrăgiți precum Alina Eremia și The Urs, dar și tinere talente ale orașului care au demonstrat, încă o dată, că talentul și pasiunea sunt la ele acasă în Reșița.

the urs 1

The Urs

În organizarea Casei de Cultură Studențești Reșița, la evenimentul finanțat de Guvernul României, prin Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse în parteneriat cu Primăria Reșița, trupele locale 𝐒𝐨𝐧𝐚𝐫, 𝐓𝐡𝐞 𝐅𝐞𝐥𝐥𝐚𝐬 𝐬̦𝐢 𝐒𝐞𝐭𝐮𝐩 au încântat audiența cu cover-uri, dar și creații proprii, iar în punctul culminant al serii, Alina Eremia a urcat pe scenă și a oferit reșițenilor un spectacol de zile mari, pentru care Centrul Civic a fost pur și simplu neîncăpător.

La fel s-a întâmplat și în prima seară, la fel de magică, când un proiect local nou, Școala de Muzică Radio Reșița, coordonat de artistul american Dean Bowman, a debutat pe scenă, iar printre invitați s-au numărat și reprezentanți din Cugir. La finalul serii a urcat pe scenă, un invitat originar din Republica Moldova: Gheorghe Scurt, pe numele de scenă 𝗧𝗛𝗘 𝗨𝗥𝗦, cunoscut de tineri, mai ales prin piesa sensibilă, „Tărâmul interzis”.

Desigur că nu au lipsit nici cetele de colindători, tinerii de la Centrul de Zi „ABC”, elevii Liceului Tehnologic „Clisura Dunării”, Moldova Nouă, elevii Liceului Teoretic „Traian Vuia” Reșița,  elevii Liceului de Arte „Sabin Păuța, Reșița” sau corul „Steluțe” al Școlii Gimnaziale „Marius Șandru” tot din Reșița. Reșițenii s-au mai bucurat și de spectacolul oferit de Colegiul Național „Mircea Eliade, Reșița” din care fac parte soliștii Bianca Scutaru Adelina Ifca, Patrisia Lungu și Rafael Potoceanu, precum și grupul vocal “Românașii”

scena festivalului de la Resita

Un moment special a fost și concertul Fanfarei Centrului Cultural din Cugir, coordonată de Marian Vințan.

Târgul de Crăciun are porțile deschise și pentru alți artiști care vor încânta publicul și în zilele viitoare, iar programul este următorul:

JOI, 12 DECEMBRIE, ora 17:00
Suite de dansuri din Banat – C.S.E.I. „Aurora”, coordonator prof. Alina Marișescu;
„Colindăm, Colindăm” – program artistic al C.S.E.I „Aurora” coordonați de prof. Letiția Nadia Dogaru și Andrei Jivan & poezie în grai bănățean, „La tăiat de porc” de Pentru Andraș, în interpretarea elevilor Dănuț Cătălin Nistor, Marian Alexandru Dragomir, Andrei Ovidiu Jura, Octavian Cristian Pascovici și Nikolas Roberto Colțan, coordonați de prof. Narcisa Liuț;
„Am plecat să colindăm…” – micuții Grădiniței „Palatul Fermecat” coordonați de Diana Maria Pană;
„Hristos se naște prin colinde” – program al C.S.E.I. „Christiana” Bocșa, coordonați de Ecaterina Cosinschi;
Recital de colinde – Școala Gimnazială „Romulus Fabian” Vărădia, prof. coordonator Florina Ionela Murgu;
Ansamblul „Hora Carașului” – Casa de Cultură „George Motoia Craiu” Oravița, coregrafie Viorica Chisărău, conducerea muzicală Marian Suvergel;
“O noapte de Crăciun” – program al corurilor Pocoapoco și Allegretto de la Liceul de Arte „Sabin Păuța”, coordonați de Adelina Carla Bilan; program oferit de elevii Liceul de Arte Sabin Păuța coordonați de prof. Cornelia Balogh Remelei;
Dansuri populare – Colegiul Tehnic Reșița, coordonatori: Caius Șandru și Maria Carmen Miloș.

VINERI, 13 DECEMBRIE, ora 17:00
„Tradiții de Crăciun” – spectacol al C.S.E.I. „Primăvara”, coordonați de prof. Ofelia Cristina Naghy și Claudia Târziu;
„Am plecat să colindăm, nașterea lui Isus să o anunțăm” – micuții grupelor de steluțe și albinuțe ale Grădiniței „Riki Priki”, coordonator înv. Adelina Văduva;
Ansamblul folcloric „ALMĂJANA” Bozovici, coordonator Ana Gîță;
„Colindăm cu drag, acasă” – Școala Generală nr. 8, coordonator Mirabelia Delia Bîrlea;
Corurile „Pui de Cer” și „Laudae” – Centrul de Tineret Moniom, dirijor Georgiana Ciucur și ATOR Banatul de Munte, dirijor Anita Radics;
„Am plecat să colindăm” – Colegiul Național „Mircea Eliade”, elevii clasei a IV a B Step by Step, coordonați de prof. Alexandra Morariu și Ioana Groze;
„Magia Crăciunului” – Moment artistic prezentat de elevii Colegiului Național „Diaconovici-Tietz”, clasele a II-a, a V-a, a VI-a, a VII-a, a VIII-a și a IX-a, sub îndrumarea prof. Nicoleta Dobre;
Program de colinde susținut de elevii Școlii Gimnaziale nr. 9, sub coordonarea prof. Dana Mușoiu;
Once Upon a December – program oferit de elevii Liceul de Arte Sabin Păuța coordonați de prof Geanina Cioclei și Adrian Roiban.

SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE, ora 17.00
Demonstrație de dans – Magnum Dance, coordonator Simona Balaci;
Program de dansuri sârbești oferit de Ansamblul „Sveti Nikola Radimna”, instructor Tomi Popovici;
Concert susținut de trupa THE BEAT din Cugir, coordonator Attila Doszlop;
Program de colinde oferit de Grupul Eldad din Moșnița Nouă.

DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE, ora 17:00
„Colindăm lui Moș Crăciun” – micuții Grădiniței Riki Priki, coordonați de înv. Anca Bejenariu;
Colinde și cântece de iarnă – elevii clasei I B, Școala Gimnazială nr. 7, coordonați de prof. Florentina Daniela Imbri;
„Am plecat să colindăm” – concert susținut de grupul „Unison” al Școlii Gimnaziale nr. 7, coordonați de prof. Mărioara Ciapsa, Corina Pătrașcu și Violeta Ștefoni;
„E vremea colindelor” – concert susținut de elevii Școlii Gimnaziale nr. 7, coordonați de prof. Roxana Humă;
„Colinde, colinde…E vremea colindelor” – repertoriu prezentat de elevii Școlii Gimnaziale nr. 7, coordonați de prof. Mirabela Delia Bîrlea;
„Fulgi de nea” – moment artistic al elevilor clasei a II-a A, Școala Gimnazială nr. 7, coordonați de prof. Loredana Dobromir;
Program artistic – elevii Liceului Tehnologic „Sf. Dimitrie” Teregova, coordonați de prof. Petru Moacă.

VINERI, 20 DECEMBRIE, ora 17:00
Program de colinde prezentat de micii credincioși ai Parohiei Fârliug, coordonați de Mădălina Mora;
Colinde autentice din zona Aradului – Grupul „Liora”, Centrul Cultural Județean Arad, coordonator prof. Elizaveta Rudei;
Sosirea lui Moș Crăciun în Centrul Civic, interacțiune cu copii;
Demonstrație de street dance – Attitude Dance Crew, instructor Iasmina Ștefanovici;
Colindele ursuleților – Școala Gimnazială nr. 7, coordonator prof. Alexandra Ionela Ruicu;
Program de colinde – clasa a II-a B, Școala Gimnazială nr. 7, coordonatori prof. Ana-Maria Vasilescu și Mihai Boroș;
Ansamblul folcloric „Renașterea” al CVP Reșița, coregraf Petrică Bagiu;
Concert trupa Hazard;

SÂMBĂTĂ, 21 DECEMBRIE, ora 17:00
Ansamblul folcloric „Sânziene Bănățene” din Giarmata, coordonator Veronica Kreten;
Program artistic oferit de Biserica Penticostală Cezarea;

DUMINICĂ, 22 DECEMBRIE, ora 17:00

Program de muzică populară al Centrului Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin, alături de Orchestra „Virtuozii Semenicului” și de soliști renumiți din Banat.

SÂMBĂTĂ, 31 DECEMBRIE, 0ra 22:00
Concert Phaser
Concert Crazy Little Queen (Tribut Queen)
Foc de artificii

resita civic

Resita; centrul civic

Foto: Primăria Reșița
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/