Reșița a atras de trei ori mai mulți bani decât previziona Banca Mondială! Primarul Popa a refuzat să ia caimacul!

Edilul-șef al municipiului de pe Bârzava le-a dat o lecție de onestitate politicienilor care în această perioadă de precampanie electorală anunță bilanțuri incredibile și vând alegătorilor iluzii!

Totul s-a întâmplat zilele trecute, la Timișoara, cu prilejul marcării a 20 de ani de la înființarea Agenției pentru Dezvoltare Vest. Nelu Popa a vorbit mai întâi despre banii pe care administrația publică locală a reușit să-i atragă în cei trei ani de când e el primar, dar nu s-a grăbit să ia caimacul, ci a pus aceste realizări pe seama echipei de proiecte condusă de Grațian Dobre. Totodată, a dezvăluit că reintroducerea tramvaiului în Reșița este o idee pe care a preluat-o de la specialiștii ADR Vest.

„În 2016 mi-a căzut în mână un document al Băncii Mondiale în care se analiza potențialul de absorbție de fonduri europene de către municipiile reședință de județ. Reșița era cotată la 50-55 de milioane de euro. Eu, fiind un tip mai coleric și dornic de a face treabă, mă întrebam de unde știu ăștia de la Banca Mondială câți bani pot eu absorbi. Ne-am făcut o echipă foarte serioasă la Primăria Reșița și suntem astăzi, după doi și jumătate, la 40 de proiecte europene scrise, care însumează circa 160 de milioane de euro, proiecte aflate în diferite faze. Acest lucru s-a întâmplat pentru că echipa de la ADR Vest ne-a ajutat să facem aceste proiecte. Nu ne gândeam să reabilităm, să modernizăm linia de tramvai în oraș și să aducem tramvaie, nu mi-a trecut prin cap așa ceva, n-am avut curajul ăsta, sugestia a venit chiar de la ADR. De ce nu încercați asta pentru că e cel mai eficient mijloc de transport?! Astăzi avem două proiecte însumând 40 de milioane de euro pentru infrastructura de tramvai, 30 de milioane pentru achiziția de tramvaie și încă 20 pentru autobuze electrice și alte anexe. În total avem 90 de milioane de euro pe mobilitate urbană!”, a afirmat primarul Reșiței.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Acesta a prezentat apoi și alte obiective care urmează să se transforme spectaculos. A amintit de cele șapte licee, cinci fiind deja contractate, iar alte două urmează să fie semnate, de cele cinci școli gimnaziale și patru grădinițe la care vor începe lucrările. Acestora li se adaugă investiții de 9 milioane de euro reușite prin GAL, pe incluziune socială. „Mergem cu toate spre 160 de milioane de euro pe proiecte care vor genera locuri de muncă, dezvoltare pe orizontală și vor schimba calitatea vieții în oraș. Pentru asta îi mulțumesc lui Grațian Dobre, șeful pe proiecte europene. A vrut să plece de vreo două ori și eu am vrut să plec de vreo sută de ori în primele trei luni de mandat. N-am plecat și nu vom pleca! Sunt convins că pe următoarea axă 2021-2027 vom fi mult mai pregătiți!”, a mai spus Nelu Popa.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/