Reprezentanții școlii din Timișoara unde un copil ar fi fost agresat de învățătoare neagă acuzațiile

scoala generala timisoarA
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Reprezentanții școlii din Timișoara unde un copil ar fi fost agresat de învățătoare neagă acuzațiile. În acest caz polițiștii au deschis un dosar penal.

Poliția Timiș a anunțat, miercuri, că a deschis un dosar penal pe numele unei învățătoare de la Liceul „William Shakespeare” din Timișoara, care a fost acuzată de mama unui băiat de șase ani că l-ar fi lovit în timpul orelor. Incidentul ar fi avut loc la mijlocul lunii ianuarie, însă oamenii legii au demarat o anchetă de abia în această săptămână.

Pe de altă parte, Inspectoratul Școlar Timiș a transmis, joi, un punct de vedere, al conducerii unității de învățământ, susținând că agresiunea nu se confirmă.

Muzeul TM

Audierea doamnei prof. Drăghici-Milin Diana de către comisia de cercetare disciplinară a fost în data de 21.02.2024, la ora 12:00. Prezentarea pe larg a faptelor este următoarea: elevul Zsollei Rareș-Tomas, elev în clasa pregătitoare E1, în anul școlar 2023-2024, întâmpina greutăți la citit, iar, cu acordul mamei, doamna profesoară exersa cu el cititul în afara orelor, motiv pentru care a fost și mutat în banca din dreptul catedrei. La o oră de consolidare a operațiilor de adunare și scădere, folosind ca procedeu jocul interactiv Wordwall cu indicatorul arăta operațiile la care fiecare elev trebuia să răspundă. Îndreptând indicatorul spre Rareș, indicatorul a atins banca, copilul s-a speriat, nefiind atent, și a început să plângă. Doamna profesoară l-a liniștit dar, fiind la sfârșit de program, când mama a venit văzându-l supărat și plâns a tras concluzia că a fost agresat. Părintele Zsollei Tomina-Valeria a cerut transfer în timpul modulului III al anului școlar 2023-2024 la o altă clasă a Liceului Teoretic „William Shakespeare”, cerere neacceptată conform procedurii de transfer , astfel, s-a adresat, mai departe, Inspectoratului Școlar Timiș, mutat fiind în momentul de față”, a informat instituția.

În final, Liceul „William Shakespeare” a transmis că „nu există motiv real pentru folosirea cuvântului „agresat” în cererea de transfer a doamnei Zsollei Tomina-Valeria pentru fiul acesteia, Zsollei Rareș-Tomas, la o altă școală, cu certitudine, neexistând abateri săvârșite, nu se confirmă cercetarea și nu sunt întrunite elementele constitutive pentru ca fapta să constituie abatere disciplinară”.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/