Casa grădinarului Muhle este pe cale să renască. Proprietarii au fost obligați, printr-o sentință judecătorească, să o readucă la starea inițială, astfel că acoperișul a fost refăcut, iar acum s-a trecut și la fațadă. O echipă din Primăria Timișoara, în frunte cu viceprimarul Cosmin Tabără, a mers în control pentru a vedea cum se lucrează.
Casa Muhle este una dintre cele mai importante clădiri din Timișoara. Aflat în apropiere de zona centrală a orașului, pe B-dul Mihai Viteazu, imobilul a ajuns pe mâna unei familii de etnie romă, în urmă cu câțiva ani, familie care a încercat să-l demoleze. În urma unui proces, proprietarii au fost obligați să readucă clădirea la starea inițială.
Lucrările au început de abia în anul 2020, iar până în prezent a fost refăcut acoperișul. În acest moment, se lucrează la fațadă, iar o echipă din Primăria Timișoara, în frunte cu viceprimarul PNL Cosmin Tabără, a mers vineri în control pentru a vedea cum se lucrează.
„Casa Mühle a fost inspectată astăzi inopinat, împreună cu colegii din primărie, pentru a vedea dacă lucrările corespund cu cele pentru care s-a emis autorizația de construcție. Am fost interesat și dacă lucrările respectă dispozițiile sentinței judecătorești. Am constatat că sunt puse geamurile, iar în curând vor urma ușile și finisajele exterioare. Mai întâi însă, aceste finisaje exterioare și elementele decorative trebuie avizate de la nivelul Primăriei Timișoara. Îmi exprim în continuarea opinia că este unul dintre imobilele care trebuie să facă parte din patrimoniul public, familia Mühle obligându-ne moral la acest lucru”, a declarat Cosmin Tabără.
Viceprimarul Cosmin Tabără vrea ca acest imobil să fie transformat în casă memorială, iar în curte să fie amenajate grădinile celebrului florar Wilhelm Muhle, dar la o scară mai mică.
Monument istoric, casa Muhle este una dintre cele mai frumoase clădiri din Timișoara și a aparținut familiei de florari Muhle. A fost construită în jurul anilor 1866-1868, cumpărată în 1878, împreună cu terenurile din jur, de florarul Wihelm Muhle și a aparținut, ulterior, fiului său, arhitectul peisagist Arpad Muhle. Vila era înconjurată de o imensă grădină de flori.
Vesna Anculia Simici a revenit în țară după opt ani petrecuți în Germania. Fire curioasă și foarte curajoasă și-a închipuit doar că lumea e cu mult mai mare decât...
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281