REPER merge pe varianta europeană alături de Elena Lasconi!

olimpiu galani

Olimpiu Galani îndeamnă toți simpatizanții REPER să facă o figură frumoasă și să o voteze pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidențiale! Antreprenorul și fondatorul Beauty One spune că românii au transmis clar că este nevoie de reformă.

Pentru prima dată în istorie, PSD urmărește turul al doilea al alegerilor prezidențiale de la televizor. Premierul Marcel Ciolacu a reușit performanța de a obține mai puține voturi ca Viorica Dăncilă în primul tur din 2019, cu 300.000 de voturi mai puțin și doar 19.15% față de procentul de 22.26% al candidatei PSD. Olimpiu Galani vede în eșecul lui Marcel Ciolacu un semn că România se face bine.

„Eu cred că este o victorie a democrației pentru că nu avem un reprezentant PSD în al doilea tur. Faptul că nu a ajuns și faptul că în turul 2 este Elena Lasconi care reprezintă electoratul reformist și surprinzătorul Călin Georgescu care reprezintă un electorat suveranist și naționalist, cred că este de bun augur pentru verificarea și validarea democrației din România. Partidul REPER a susținut-o pe Elena Lasconi și în continuare o vom susține pentru cel al doilea tur. Este candidatul care reprezintă sau susține viziunile partidului nostru”, a declarat Olimpiu Galani la Express Live.

Sociologii și analiștii s-au arătat neputincioși în evaluarea unui candidat care a strâns milioane de adepți prin aplicația Tik-Tok. În mod normal, o aplicație atât de controversată și interzisă din ianuarie 2025 în Statele Unite ale Americii ar fi prima țintă a unui om care pretinde că înțelege mediul politic și social dintr-o țară. Nu a fost cazul, motiv pentru care Călin Georgescu a fost surpriza serii. Olimpiu Galani spune că românii au dat un semnal clar că s-au săturat de jocurile politice meschine, că vor să vadă o reformă reală în mediul politic și că este nevoie de o schimbare.

„Cred că surpriza cea mai mare este frustrarea acumulată de populație. Este lovitura de măciucă dată în capul clasei politice care timp de patru ani a dormit într-un somn dulce. În realitate, populația este nemulțumită de actuala clasă politică și de aceea dă un mesaj puternic de reformă și de schimbare. Cred că ar trebui să-și pună mari semne de întrebare cei care ne conduc, dacă ne conduc în direcția în care noi ne dorim. Oamenii sunt nemulțumiți și oamenii își doresc altceva. A doua mare surpriză este pentru partidele care au plătit foarte multe sondaje de opinie, ar să-și pune un semn de întrebare dacă și-au ales companiile potrivite. Dacă aș avea o firmă de sondare de opinie, ar trebui să-mi dau demisia ca director în momentul de față”, a concluzionat candidatul REPER pentru Senat.

(PE)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/