Reorganizarea unei zone centrale din Timișoara, sumă dublată la licitația reluată

proclamatia de la timisoara

Nicio firmă nu a vrut să proiecteze viitorul spațiu urban gândit de autorități pentru strada Proclamația de la Timișoara. Licitația din iunie a fost anulată automat și relansată acum. Suma a fost dublată.

În iunie, a fost scos la licitație contractul pentru întocmirea documentelor pentru proiectul „Reorganizare parcări și spațiu public Proclamația de la Timișoara” la valoarea de 128.000 de lei. Lipsa de interes a făcut autoritățile să urce suma la 260.000 de lei.

Prin proiect se urmărește reabilitarea, modernizarea şi reorganizarea spațiilor publice urbane (zone pietonale, zone destinate traficului auto şi a parcărilor) prin reconsiderarea modalităților de utilizare a acestora, descongestionând circulația, crearea de noi spații verzi.

„Punerea în valoare a zonei din punct de vedere al spațiului public, turistic și comercial, vor fi realizate printr-un concept unitar de dezvoltare, original din punct de vedere arhitectural, prietenos cu mediu, determinând un stil de viață sănătos al cetățenilor și al turiștilor care vizitează zona reconfigurată; o administrare mai bună a domeniului public din zona de intervenție (smart city interventions printr-o corelare a intervențiilor asupra infrastructurii publice, spațiului verde, tehnologii inteligente); punerea în valoare a potențialului istoric şi arhitectural al clădirilor, implicit a turismului din zonă; dezvoltarea și stimularea activității economice prin încurajarea deschiderii structurilor de afaceri în zona de intervenție vizată”, aflăm din caietul de sarcini.

Proiectanții interesați pot să își prezinte ofertele până în 2 noiembrie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/