Reorganizare! Primăria Lugoj va înființa trei societăți care să se ocupe de apă-canal, salubritate și transport public

Primăria Municipiului Lugoj intenționează ca în perioada care va urma închiderii societății „Meridian 22” să organizeze gospodărirea urbei în trei societăți. Una va fi de apă-canal, alta se va ocupa de transportul public, iar a treia va combina mai multe servicii publice aflate acum în organigrama Primăriei.

Noua societate de apă-canal va prelua activitățile și personalul de la Societatea „Meridian 22”, mai puțin conducerea acesteia. Obiectivul cel mai important și imediat este realizarea branșamentelor la noua rețea de apă. „Vom dota noua societate cu utilaje, astfel încât să avem mereu la dispoziție trei sau patru echipe de muncitori, care să facă branșamente non-stop. În trei-patru ani intenționăm să finalizăm toată procedura aceasta la nivel de municipiu. O să facem lucrările în regie proprie, pentru că este o variantă mai ieftină și o putem controla. Vom achiziționa motoarele, căminele și țeava și le vom oferi noii societăți. Ea va fi mult mai bine administrată, nemaifiind vorba de nepotisme sau de un management defectuos, cum a fost cazul în ultimii 30 de ani la Meridian.”, a declarat primarul Claudiu Buciu, care a mai adăugat că „în cadrul noii societăți, va angaja și un inginer pentru stația de epurare”.

Fără transport gratuit

Primarul nu exclude creșterea unor taxe pentru a sprijini noua activitate: „Din păcate, va trebui să creștem și prețul utilităților, care nu a mai fost ajustat din 2017. Între timp, a crescut salariul minim, dar a intervenit și inflația. În plus, va trebui să introducem o taxă de dezvoltare a rețelelor, care va fi de aproximativ 1 leu pe metrul cub de apă, din care vom susține și activitatea de debranșări”. Va fi și o societate de transport dotată, după spusele primarului, cu 12-16 autobuze second hand, dar și cu cele nouă autobuze electrice din proiectul european lansat de fostul Guvern. Măsura se impune pentru că vechile autobuze ale Meridianului sunt vechi și depășite. La această societate se vor face angajări pentru posturile de șoferi și mecanici de întreținere. „Și aici, transportul nu va mai fi gratuit, pentru că în realitate el nu a fost niciodată gratuit, el a fost subvenționat de la buget. Vom păstra facilități pentru elevi și pensionari.”, a punctat primarul.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Mai multă curățenie

A treia societate, numită generic „de servicii publice”, va reuni activitățile de curățenie stradală, întreținere spații verzi, piețe, administrarea și întreținerea clădirilor publice, cinematograful și complexul ștrand. Și aici se intenționează noi angajări, la sectorul de curățenie, iar restul echipelor vor fi preluate ca atare. „Vom introduce sistemul de parcare cu plată și în Lugoj.”, spune primarul, care subliniază că și parcările vor fi preluate de această societate.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/