Cu finanțare europeană, clădirea construită în urmă cu aproape 60 de ani va trece printr-un amplu proces de reabilitare și modernizare.
Primăria Ocna de Fier a scos la licitație execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții renovarea energetică a căminului cultural din localitate, pentru care a fost obținută o finanțare europeană prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
Cu alte cuvinte, administrația condusă de primarul Petru Petrișor Panescu caută constructor pentru reabilitarea termică a clădirii construită în 1965, care prezinte urme vizibile de degradare. Astfel, se are în vedere atât execuția de lucrări exterioare, cât interioare.
Ofertele de participare din partea constructorilor interesați de această investiție, evaluată la suma de 1.866.523 de lei, se pot depune până la data de 9 septembrie, potrivit anunțului lansat în SEAP.