Renașterea bisericilor înlemnite din Banat. Proiect inedit în cel mai vechi parc din Timișoara

Parcul Regina Maria din Timișoara găzduiește în aceste zile proiectul „Oglinda de lemn II” al Asociației Biserici Înlemnite, care își propune să aducă la lumină istoria vechilor lăcașuri de cult ortodoxe, făcute din lemn. 

Proiectul, pus la cale în cel mai vechi parc al Timișoarei, se desfășoară în jurul structurii șarpantei și turnului bisericii de lemn de la Povergina, mistuite de flăcări în urmă cu 8 ani, reconstituite în luna iunie.

Șarpanta este și locul în care în jur de 20 de tineri arhitecți au ajutat la realizarea unei instalații în perfectă simbioză cu sacralitatea, un pește a cărui schiță a fost concepută de artistul timișorean Kelemen Gabriel.

„Facem acest pește în care vor fi introduse fragmente de lemn carbonizat de la Povergina. El este un pește care s-a introdus în corpul acoperișului bisericii, undeva cu capul în zona sacră. Acolo va fi suspendat un ochi, care este de fapt o sferă din aur, care stă suspendată ca și pendulul lui Foucault de la Paris și care sugerează ochiul, soarele și, bineînțeles, crucea care de obicei se află pe turnul bisericii, numită generic crucea sau sfera crucigeră. Este o sferă pe care o vedeți și aici și din care iese o cruce. Foarte multe biserici au o sferă de aur care simbolizează universalitatea creștinismului.”, a declarat Gabriel Kelemen, conferențiar la Facultatea de Arte.

Peștele imaginat de artist este din lemn pictat în roșu.

„De ce pește? Pește – pentru că este simbolul creștinismului timpuriu. Paleocreștinismul avea acest simbol. Are multe conotații simbolice. Una din conotații este cea legată de identificarea creștinilor care erau în zona asta de ilegalitate și atunci semnul lor de recunoaștere clandestin era peștele. Are și legătură cu termenul în greacă. Ichthys se referă la acronimul numelui Mântuitorului în limba greacă. Mai mult decât atât, legătura cu biserica este pentru că biserica a ars și de asta l-am făcut roșu, sugerând para focului și este și un paradox pentru că peștele este un animal de apă, dar în același timp este un animal al sacrificiului Mântuitorului pe cruce și de asta a fost convertit în simbolistică foc-roșu-sânge. Este suspendat, are o lungime de șase metri și este gândit în raport cu proporțiile geometriei sacre.”, a mai explicat Gabriel Kelemen.

Fotografii ale bisericilor de lemn din regiune, expuse în Parcul Regina Maria 

Tot în Parcul Regina Maria au fost expuse și mai multe fotografii surprinse de arhitectul Ovidiu Micșa cu biserici de lemn din centrul și vestul țării, în cadrul proiectului „Biserici Înlemnite – O cartare fotografică”.

„Sunt cele mai interesante fotografii selectate dintr-o bază de date de cam 5.000. Criteriul a fost sensibilizarea pe ecologie, degradare, identitate patrimonială și necesitatea restaurării. Ovidiu Micșa le-a adus pe cele mai interesante în sensul de, să spunem, ansamblu de lemn, unicitate zonală, unde predomină stejarul, îmbinările în coadă de rândunică. (…) Bisericile au fost repictate de mai multe ori, dar încep în 1700, deci secolul XVIII, și sunt uneori restaurate în secolul XIX, începutul secolului XX, chiar și în partea din perioada, să spunem, socialistă, până prin anii 80 au mai fost restaurate și repictate. Nu toate, dar multe dintre ele au, practic, intervenții ulterioare, pornind de la secolul XVIII, două, trei intervenții. Rar vezi situații când e chiar pictura de secol XVIII, oarecum degradată sau conservată. Umezeala este un factor care, de obicei, degradează pictura pe lemn.”, a declarat Gabriel Kelemen.

Arhitecta Oana Micșa explică și ea importanța neasemuită a acestor biserici de lemn.

„Transilvania și Banatul erau sub dominația austro-ungară, românii nu au avut voie să construiască biserici de zid. Deci zidite. De ce? Pentru că era interdicție din partea imperiului, după aceea din partea regalității maghiare. Pentru că erau tolerați, nu erau privilegiați ca ceilalți, deci ei nu aveau voie să construiască biserici zidite, doar de lemn, în ideea că sunt mai perisabile, iar dacă cumva construiau de lemn, din zid – ulterior li s-a permis, prin secolul XIX, doar sub formă a arhitecturii baroce, deci nu puteau folosi plan de inspirație bizantină, în ideea că în timp vor trece la biserica catolică. Deci au fost niște planuri din acestea la nivel ideologic și politic. Dar vedeți că bisericile de lemn au supraviețuit, au fost făcute cu măiestrie, cu iubire, și atunci acest lucru a ieșit la iveală și rămâne. Spre deosebire de multe biserici de zid care nu s-au păstrat. Cred că puțini oameni înțeleg cât de valoros este. În Europa este ceva unic. Acum, și la nivel european este foarte apreciat acest patrimoniu. Tocmai pentru că este rar și pentru că este atât de vechi.”, a povestit arhitecta Andreea Micșa.

„Cele mai multe biserici sunt pe bază de piatră. Peste – se construia cu stejar, pentru că stejarul rezistă la fungi și e oarecum protejat natural, sunt mai multe specii de stejar care erau folosite. Excepție face biserica fabuloasă, despre care știm doar din cronici, cea de la Tismana, care era realizată din lemn de tisă, adică Taxus bacata. Îl găsiți în centrul Timișorii, sunt acei brazi aparenți, toți cred că sunt brazi, care au fructe mici roșii, și se află în centru, în Piața Victoriei. Acela este lemn roșu, foarte rezistent, iar biserica de la Tismana era făcută din lemn de tisă. Un lemn protejat, otrăvitor, toxic, dar foarte rezistent, roșu, frumos și rezistent, și de asta se și numeste Tismana. Sigur că din ea nu se mai păstrează decât amintiri, povești.”, a mai povestit artistul Gabriel Kelemen.

• Tweet
• Pin It