Relaxare! Două grupe noi pentru copiii lugojenilor care au nevoie de creșă

tutor hugging adorable kids on carpet in kindergarten

În ultimii ani, la Lugoj cererile pentru locuri suplimentare la creșe au crescut considerabil. Spre ajutorul părinților, în municipiu se înființează două noi grupe destinate micilor lugojeni.

Decizia a primit aprobare în ședința de consiliu din 20 mai, cele două grupe de creșă urmând să funcționeze de la 1 septembrie în cadrul a două unități de învățământ din oraș. O grupă cu 15 locuri va fi înființată la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5 din cartierul Micro III, iar cu caracter de noutate, aici vor putea fi înscriși copii cu vârste cuprinse între 13 și 24 de luni.

Cea de-a doua grupă, cu 12 locuri, va funcționa la Grădinița în limba maghiară din vecinătatea Parohiei Reformate (cu intrare pe strada Magnoliei, nr. 8). În cadrul acesteia, etnicii maghiari din Lugoj pot înscrie copiii cu vârste cuprinse între 25 și 36 de luni. Decizia a venit ca urmare a cererilor numeroase din partea minorității maghiare. Cu prilejul constituirii celor două noi grupe, se vor înființa și două posturi de educatoare și patru posturi de îngrijitoare.

Perioada de înscrieri este de anul acesta mai mare decât în anii precedenți, când părinții aveau la dispoziție doar 15 zile pentru a depune documentele necesare. Astfel, anul acesta dosarele se pot depune începând de joi, 2 iunie și până la sfârșitul lunii. Actele se vor preda la Registratura Direcției de Asistență Socială Comunitară Lugoj, în cadrul Primăriei Municipiului Lugoj, în Piața Victoriei, nr. 4, unde vor primi și un număr de înregistrare.

Cuib de vise 1000x100

Beneficiarii serviciilor acordate de Creșa Lugoj sunt copii cu vârste cuprinse între 1-3 ani care au domiciliul sau reședința în municipiul Lugoj și care sunt apți din punct de vedere medical pentru a frecventa colectivitatea.

Lista documentelor necesare pentru înscriere, dar și zonele și străzile arondate fiecărei creșe vor fi afișate pe site-ul Direcției de Asistență Socială Comunitară Lugoj, la adresa de internet https://dasclugoj.ro/crese.html.

După înființarea celor două noi grupe la creșele din Lugoj sunt disponibile un număr total de 107 locuri.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/