Reîncep lucrările de punere în siguranță a Băilor Neptun! Este nevoie de efort comun pentru salvarea obiectivului!

Asociația Locus anunță că, începând de săptămâna viitoare, se reia șantierul pentru punerea în siguranță a monumentului de clasă A, urmând ca după parcurgerea acestei etape să se treacă la lucrări mai ample și de durată.

Băile Neptun din Herculane au nevoie în continuare de ajutor pentru a fi puse în siguranță. Începând de luni, 23 mai, reîncepe șantierul. Lucrările vor fi executate de o firmă autorizată, cu experiență în monumente istorice, anunță reprezentanții Asociației Locus, ONG-ul care militează pentru salvarea și promovarea patrimoniului cultural, arhitectural, urbanistic și natural de pe teritoriul României. Ulterior acestei intervenții trebuie executate lucrări de o mai mare amploare la trei acoperișuri ale căror costuri sunt estimate momentan la aproximativ 60.000 euro și ale căror durată va fi de cel puțin trei – patru luni de zile.

Dar până la acel moment este nevoie de solidaritate! Asociația Locus precizează că pentru lucrările care vor începe luni este nevoie de 145.600 de lei, pentru cazarea muncitorilor, pentru achiziția lemnului și pentru alte cheltuieli administrative. Tinerii de la Asociația Locus apelează din nou la bunăvoința oamenilor și lansează un nou apel pentru salvarea Băilor Neptun.

„Avem în continuare mare nevoie de voi toți! Vă rugăm și apelăm la ajutorul vostru deoarece nu putem accesa niciun tip de finanțare guvernamentală sau europeană pentru acest obiectiv de patrimoniu, obiectiv de clasă A, de interes național. Băile Neptun sunt totodată pe lista celor șapte cele mai periclitate situri de patrimoniu din Europa în anul 2022, acest aspect întărind nevoia și urgența tuturor lucrărilor pe care ne propunem să le executăm.”, transmit tinerii de la Asociația Locus.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cei care vor să se alăture acestui proiect de salvare a Băilor Neptun pot achiziționa un „bilet la băi”, în valoare de 5 euro/25 de lei, accesând linkul https://www.paypal.me/asociatialocus, sau pot trimite un SMS la 8845 cu textul HERCULANE și pot dona 2 euro lunar.

De asemenea, se mai pot face donații în banii în următoarele conturi ale Asociației Locus: RO87BTRLRONCRT0421032702 și RO64BTRLEURCRT0421032701

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/