Reguli mai stricte privind staționarea mașinilor în zona pietonală a Timișoarei

cetate
1000x100 (2) STPT job 1000x200

Primăria Timișoara vrea să le vină de hac șoferilor care-și lasă mașinile în zona pietonală din centrul orașului. Astfel, a fost pregătit un proiect de hotărâre care prevede reguli mai stricte din acest punct de vedere. De asemenea, mașinile nu mai pot fi staționate pe scuaruri sau insule de dirijare a circulației.

Primăria Timișoara anunță că a pregătit un proiect de hotărâre care prevede reguli noi pentru staționarea mașinilor în zona pietonală.

În zonele pietonale au drept de acces doar conducătorii autovehiculelor care locuiesc sau cei care prestează servicii publice în acea zona, cu avizul Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.  Până acum, pentru staționarea și oprirea acestor autovehicule, nu au existat reguli unitare pentru toate zonele pietonale. Noul proiect de hotărâre a avut în vedere sesizări ale cetățenilor și constatări în teren ale polițiștilor locali cu privire la situații în care spațiul pietonal era mult limitat de prezența autovehiculelor”, a informat Primăria Timișoara.

Concret, noile prevederi interzic staționarea mașinilor în toate zonele pietonale ale Timișoarei, în afara spațiilor marcate expres de administratorul domeniului public. De asemenea, se va interzice oprirea și staționarea mașinilor pe scuaruri, insule de dirijare a circulației sau pe alte amenajări rutiere care nu sunt destinate opririi și staționării vehiculelor.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

Nerespectarea acestor noi prevederi constituie contravenție și va fi sancționată cu amendă contravențională sau, după caz, cu lipire de colante autoadezive pe parbrizele autovehiculelor sau pe caroseria vehiculelor, precum și cu măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului. Cuantumul amenzilor este între 600-1.200 lei pentru persoanele fizice și 1.500–2.000 lei pentru persoanele juridice”, a transmis Primăria Timișoara.

Spațiile destinate staționării în zonele pietonale și intervalul orar permis vor fi stabilite după ce proiectul de hotărâre va fi votat în Consiliul Local Timișoara.

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/