Regenerări naturale în pădurile din Caraș-Severin

regenerari naturale paduri

Romsilva prezintă în imagini parte din regenerările naturale în pădurile administrate de Ocolul Silvic Oțelu Roșu, din cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin.

Pentru acest an, Ocolul Silvic Oțelu Roșu are de realizat un program de 23,99 hectare regenerări, dintre care 15,81 ha naturale și 8,18 ha regenerări artificiale (împăduriri). Suprafețele regenerate natural sau artificial, prin împăduriri, sunt îngrijite de silvicultori cel puțin 7 ani, până la starea de masiv, când se transformă într-o pădure tânără.

Regenerarea se referă la procesul de reînnoire sau de refacere a unei păduri îmbătrânite, exploatate sau distruse din diverse cauze. Prin regenerare, în locul fiecărei generații de pădure se instalează o alta, tânără şi, astfel, regenerarea se impune ca o verigă între generații, asigurând continuitatea acesteia. Regenerarea naturală se poate realiza din sămânță, lăstari sau drajoni. Din diferite motive, nu întotdeauna se obține o regenerare naturală completă și din speciile dorite, astfel încât se impune realizarea unor lucrări ajutătoare, respectiv a lucrărilor pentru asigurarea regenerării naturale”, susțin reprezentanții Romsilva.

regenerari naturale caras severin

În ultimii cinci ani, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a regenerat 72.330 hectare fond forestier proprietatea publică a statului, din care 48.604 hectare prin regenerări naturale și 23.726 hectare prin lucrări de împăduriri, pentru toate lucrările curente de regenerare, lucrări de împăduriri, refaceri și completări, fiind utilizați circa 132 milioane de puieți forestieri, produși în pepinierele silvice proprii.

FOTO: Romsilva

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/